Zvonul e cea mai perfida arma prin care poti manipula oamenii. Lansezi o petarda verbala si vezi efectul. De obicei, nasol, negativ. Evident, trebuie sa o plasezi la urechea cui trebuie. A unui raspandac. Ca sa fii sigur ca ajunge unde trebuie, ca sa fii sigur ca isi face efectul. Altfel, ramane o alta minciuna fasaita sau o jumatate de adevar ramasa nesatisfacuta. De obicei, astfel de oameni, zvonerii, sint „jmecherii” care cred ca pot sa isi faca treburile prin astfel de manevre penibile. Impotenti moral si intelectual, se considera puternici apeland la astfel de metode de manevra. Altfel le e greu sa se impuna.
Iar raspandacii au problemele lor. Ori, naivi fiind, pun botul si transmit zvonul mai departe, ori au interes si atunci se vorbeste despre complicitate. In loc sa verifice informatia la sursa, ca un adevarat jurnalist, adica sa mearga la cel pe care il vizeaza „fumigena” si sa-l intrebe daca e alba sau neagra, ei transmit virusul mai departe.
Pe fiecare cat il duce capul!