Zilele astea, mai bine zis de cateva saptamani, tot caut oameni care pe parcursul acestui an sa se fii evidentiat prin curaj, prin devotamentul lor fata de comunitate. Am dat telefoane la cunoscuti, la colegi, mi-am rasfoit arhiva de stiri. Am descoperit unul singur: cel care a salvat doi copii care erau sa se inece in Crisul Repede. La el ne-am gandit mai multi. Altul nu stiu. Si nici Hadi Borcea sau Istvan Pinter sau cei de la pompieri ori Ambulanta nu stiu.

A mai fost valceano-salontanul premiat de politisti pentru ca l-a prins pe italianul care jefuia o casa de schimb din Salonta. (Apropo, gestul politistilor de a-l premia merita aprecieri, mai ales ca pana acum nici macar nu le multumeau celor care ii ajutau si nu erau deloc putini. Acum, i-au dat lui Nicolae Chiurtu – valceano-salontanul de care vorbeam – si un premiu in bani. Se vede managementul occidental al lui Liviu Popa.) Dar a fost la Salonta, nu in Oradea! Or premiile sint ale primariei oradene.

Sa fii disparut cei care intervin pentru a-i salva pe altii din situatii-limita? Nu cred. Mai degraba sint modesti. Ei cred ca gesturile lor, considerate de cei mai multi iesite din comun, sint normale. Pentru ei e normal sa sara in foc dupa un copil sau un bolnav, e normal sa intre in apa pentru a-i salva pe altii de la inec, e normal sa puna viata altora in fata celei proprii. Si vor sa ramana anonimi. Un fel de soldati necunoscuti. Eroi nestiuti de nimeni. Cei care dispar in anonimat imediat ce au salvat o viata. Ei merita premiul de excelenta pentru acte de curaj si devotament! Acordat, ex-aequo, zecilor, sutelor de astfel de oameni care, de-a lungul anilor, au ramas eroi necunoscuti.