Invinsi, dar mai buni ca altadata

Baschetbalistii de la CSM Oradea au pierdut. Din nou. Nu mai e o stire. In campionatul asta au pierdut intruna. De data asta in fata campioanei, fosta echipa a lui Toni Alexe, CSU Ploiesti. Si culmea, au jucat bine. Mult mai bine ca in meciul cu Otopeniul. Mi-au placut baietii, determinati, implicati.

Au pierdut cu 103 la 77, dar au reusit ca pana la jumatatea sfertului al treilea sa se bata de la egal la egal cu ploiestenii. Mai mult nu i-au lasat arbitrii. Decizii ciudate, mingi luate oradenilor si date oaspetilor, faulturi tehnice dictate aiurea… La un protest al lui Apostol, i-au dat rapid „tehnic”! Nu mai ai voie sa-ti spui parerea. Risti sa te penalizeze un arbitru depasit de meci. Rares a fost eliminat pentru 5 greseli si de acolo totul s-a dus pe apa Sambetei.

Oricum, campioana batea la Oradea. Dar nu avea nevoie de „fluierasii” astia ca sa-si demonstreze superioritatea.

Iar oradenii au jucat bine. Chiar si Laci Lazar, atat de pierdut pe teren, a reusit niste blocaje ca lumea si cosuri de efect. Morris e bun, n-ai ce-i zice, stie jocul si controleaza mingea din corp, vorba unui prieten. Trif a mai gresit, dar, in general, a urmat traiectoria buna din ultima vreme. Belucci – buuuun, are vana, zvac, energie. Rares Apostol – pacat ca a fost eliminat, altfel aveam sanse sa ne tinem scai de alb-albastri. In schimb, Djordjici, chiar daca a mers bine la inceputul meciului – recuperari, cosuri de trei puncte – s-a stins pe final. Mi-a soptit cineva ca ar avea o oferta din afara, dar, deocamdata, nu-i decat un zvon.

De rezerve, n-am ce zice. S-a vazut clar ca nu avem banca, antrenorii Kosa si Veres nu au pe cine sa joace in afara cinciului de baza. Sincer, imi pare rau pentru Attila Veres, care chiar sufera cand nu iese nimic, dar se pare ca nu il mai ajuta nimeni.

Cand ti-ai facut o constanta din pierderea meciurilor, risti sa pierzi simpatia celor ce iubesc baschetul. Dovada: numarul foarte mic al spectatorilor care au fost sambata la meci.

Fără categorie

  1. in sfarsit a mai aparut un film 100% masculin…fara gagicute care distrug tot si caftesc pe toata lumea, fara jena de a prezenta o taietura, fara complexe sociale prea mari…

  2. Recunosc, cand eram pustan ma pasiona „Rambo”, la fel cum ma atrageau filmele chinezesti cu karatisti comunisti – precursorii lui Jet Li – pentru care ceream 10 lei de la ai mei, ca sa-mi iau biletul de 6 lei si o ingheata cu 3,75. Daca era de doua serii, biletul costa 12 lei.
    Am crescut si acum ma uit in continuare la „Rambo”, dar sa vad ce efecte speciale au mai folosit. Si constat ca e prea mult sange, ca Stallone a imbatranit teribil si ca prefer oricand un „Meet Joe Black”. Imi plac filmele de actiune, nu neg, la fel cum imi plac si SF-urile, alea romantice, dar nu prea siropoase, „Stapanul Inelelor”, alea asa-zis inspirate din fapte reale. Totul e sa fie bine facute.
    P.S. Sa nu uitam ca „Rambo” a fost facut ca sa acopere mediatic rusinea pe care au patit-o americanii in Vietnam, unde aia cu ochi oblici i-au cam executat.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.