Sa stam o secunda, sa judecam limpede si sa raspundem cu sinceritate la intrebarea: „De ce nu ne plac politicienii? De ce la dam la gioale in fiecare zi?”

Raspunsul: Pentru ca ei reprezinta ceea ce noi alegem, ne reprezinta in multe feluri! Paradoxal, nu? Ei sint ceea ce uram din suflet, dar in acelasi timp asa ne place noua sa fie! Altfel nu i-am alege! Sint dupa chipul si asemanarea noastra! Nu ne place lucrul asta si atunci dam in ei. De fapt, ne tragem noua suturi, partii negative din noi!

Sa nu fim mironosite si sa recunoastem! Avem politicienii pe care ii meritam, avem presedintele care ne reprezinta! Nu se aleg pe ei insisi, noi ii alegem.

Il criticam – pe buna dreptate – pe presedintele Basescu atunci cand se leaga de jurnalisti, cand injura, cand danseaza cu „tigancile” la mare, cand blonda de la Cotroceni se duce in miez de noapte la palat. Fostul capitan si-o face cu mana lui si o spun fara ironii ieftine. Sa vii in salonul oficial si sa iei apararea propriei fiice atacata pe chestiuni politice mi se pare absolut jenant. Deplasat. De ce nu a facut acelasi lucru atunci cand tabloidele ii dezbracau odraslei prezidentiale viata intima si iubirea tainica, dar in acelasi timp superexpusa, cu juniorul unui adevarat „Richelieu” pesedist? Acolo trebuia „el presidente” sa se manifeste ca tata de familie. In schimb, cred ca stie ca, o data intrata in politica, fiica lui devine o tinta. Pentru adversarii politici si pentru presa. Nimic nou sub soare. Si nu are nevoie de protectia parinteasca.

****

Noi, jurnalistii, ne zbarlim penele si vrem sa facem front comun impotriva lui Traian Basescu atunci cand ataca interesele promovate de trusturile de presa. Nu sintem in stare sa recunoastem ca are dreptate in multe dintre cazuri. Sintem angajatii unor trusturi de presa, ai carori patroni isi au propriile interese. Nu au investit in media doar de dragul libertatii presei. Astea sint vorbe goale. Fiecare patron si-a tras fabrica media ca sa-si promoveze afacerile, oamenii sau interesele. Asa o fac si aici, asa o fac si in occident. Chestie veche de cand…presa.

Cand a fost vorba sa-i faca imagine vreunui politician, multi dintre colegii mei din prea locala si nationala au trecut la munca. Evident, in campanie, totul s-a platit. Ca doar aparitia pe sticla, sa te vad tot tugulanul, costa. Insa, pana atunci, aceiasi jurnalisti au dat cat au putut in diversi oameni politici. Cica astia din urma erau patati, mincinosi, prefacuti. A venit vremea alegerilor si aceeasi „deontologi” vibrau in diverse emisiuni sau ziare, aratand cat de nealcosi si faini is diversi reprezentanti ai unor partide.

Nu ii bag in aceeasi oala pe toti jurnalistii. Cei mai multi isi fac meseria cu cinste si respectand deontologia. Multi rezista presiunilor din partea patronilor, altii incearca sa le ocoleasca, sa nu se implice in situatii in care ar fi nevoiti sa isi incovoaie spatele. Altii insa se cred mari comentatori, se dau incoruptibili, dar poarta discutii tete-a-tete cu politicienii, isi strang mainile, incheie intelegeri de campanie, ca niste adevarati manageri.

Si sa nu uit un lucru. Toate chestiunea asta, cu solicitarea unirii jurnalistilor impotriva lui Basescu, mi se pare superflua. Cine are ceva de spus, sa spuna. O poate face si singur. Sa nu mai promovam atat unitatea presei. Ea nu exista. Decat in situatii tragice, cum ar fi moartea unui jurnalist. In rest, barfim, invidiem, ne credem mai destepti decat concurenta. Sintem oameni si avem aceste „caracteristici” negative. Preferam sa moara vecinul (concurenta) ca sa-i luam capra (cititorii, audienta). Ca si politicienii, reprezentam o societate romaneasca inca bolnava.

Din pacate, in loc sa o insanatosim, ne imbolnavim de la ea.