Ce trece timpul…

7 săptămâni au zburat de parcă nu ar fi fost vreodată. Viaţa a mers mai departe, aprigă, aruncând mereu alte şi alte întâmplări. A încercat să ne facă să uităm. Nu a avut nicio şansă. 32 de ani nu se dau uitării niciodată. Ar fi împotriva legilor firii, chiar dacă însăşi uitarea e una dintre axiomele trecerii prin lume.

O să învăţăm să mergem mai departe, să trăim în ritmul pe care destinul îl compune pentru fiecare. Aşa e normal, aşa e firesc… Dar voi ţine mereu în mine amintirea, inseparabilă de sufletul de care s-a lipit în timp…

Incredibil cât de tare poate să doară dorul…