– Uită-te la ăia! Cum au ajuns unu lângă alta 😉 , cum… poc, îi pune mâna pe fund! Nimic, frate! Direct la interes!
– Păi ce să piardă timpul cu vrăjeli? Ţac, pac la orizontală!
– Altă generaţie, alte figuri şi chestii!
– Mă, Bogdan! Tu nu ţii minte, când eram juniori şi mergeam la discotecă – şi aia făcută în clasă sau în sala de sport, că de unde pana mea cluburi – dansam cu fetele cu o mână în jurul lor şi în cealaltă, în dreapta, le ţineam stânga lor… Pfuuu şi ce mare pas pentru băieţi era să danseze sentimental 😉 , cu ambele mâini în jurul taliei tipei…
– Ăla era supremu’ gest şi locul cel mai de jos unde puteai ajunge în public. 😀 Amu’, ăştia-s direct cu mâna la cur la ele şi pac, cu mozolu’!
Asta-i o discuţie purtată azi între subsemnatul şi colegul Bogdan Costea. Interesantă şi cu reminiscenţe clare din adolescenţa participanţilor la convorbire. Tocmai treceam pe lângă o şcoală din Oradea şi prin faţa „Furiei” au ţâşnit un tânăr mlădios, nu mai mult de 16 ani cu TVA cu tot, şi o tânără diafană de o vârstă incertă – oricum cam ca partenerul alături de care făcea sprintul. Ajunşi pe trotuar, cei doi s-au oprit şi, într-un tandru joc al iubirii, el a luat-o de fesa dreaptă şi, vorba lui Bogdan, „s-a băgat pe interes, trăgându-i un mozol”. 😀 M-am exprimat bine, nu? Suficient de modern? Ok.
A nu se înţelege că-s un conservator de ăla idiot, care nu acceptă evoluţia societăţii şi eliberarea umană de sub imperiul limajului de lemn şi al gesturilor calculate până la extrem (asta ca să mă citez 😉 ). Din contră, am şi eu nebuniile mele – fără subînţelesuri -, admir ce e frumos în lumea asta, ascult Paraziţii şi chiar mai alunec din când în când, căutând ceva de văzut la tv când nu pot să dorm, pe programul ăla de gimnastică ritmică şi artistică nocturnă 😀 .
Dar nu mă pot abţine să mă gândesc cât de normali eram noi, ăştia ajunşi la treimea vieţii, în timiditatea vârstei de liceeni, la început de ani ’90. Abia dădusem de gustul muzicii străine, iar MTV-ul era postul ăla „super” (că „beton” ori „bestial” nu se născuseră încă) pe care îl vedeam doar la parabolica vecinului ori acasă la Răzvan, primul din clasă care şi-a tras farfurie de prins sateliţi din balcon. 😉 Făceam discoteci în sala de clasă ori în cea de sport din liceu, pe muzica lui Lulu Cremeneanu ori Tavi Marian.
Pe atunci, cele mai căutate erau momentele de blues. Dansul ăla care, potrivit unei definiţii din epocă, se dansa bluză la bluză. De ce? Pentru că în timpul dansului aveai posibilitatea să îţi alegi partenera şi să te lipeşti la maxim de ea, pe motiv de ritm muzical şi hormoni. Dacă puneai ambele mâini în jurul taliei tipei, era un semn clar: ea te place şi ai toate şansele să ieşi cu ea afară din clasă, la o ţigară ori o discuţie în penumbra coridorului.
Acum, altfel stau treburile şi altfel discută elevu’ îndrăgostit. Vorba Andreşancăi: „În gură ştii că-mi place dur, ţine palmele pe cur!”
Evident, exagerez. 😀 Pusul mâinilor pe dorsalul partenerei, cu patimă, în mijlocul trotuarului, nu-i decât o formă de manifestare a afecţiunii. Cine nu o practică, până la urmă? 😀
Apropo, astea erau nişte melodii care făceau bluzele să se lipească la începutul carierei mele de licean. George Michael – Father figure, Roxette – It must have been love, Richard Marx – Hazard, Bryan Adams – I do it for you.. etc (unde etc nu-i o melodie)
acuma nu tre sa ne miram de actiunile pruncilor. la mintea si educatia din ziua de azi e ceva normal si chiar la moda sa strangi bucile partenerei in public. iar baietii atata stiu si asta urmaresc. sa iasa in evidenta cu asemenea actiuni. dar chiar nu vad castigul unei fete care accepta sa fie framantata in centru si binenteles taxata de lumea din jur. intelegand in asa fel evolutia moralei, ne ramane ca in cativa ani sa vedem pe ulita numere de sex dezlantuit. va fi foarte la moda si chiar de bun gust.