Îi ţin minte mâinile… Mari, puternice, aspre. M-au fascinat întotdeauna. La fel cum mi-a rămas mereu în minte tatuajul de pe mâna stângă.
– Ce e ăla?
– Un tanc.
– Da’ de ce ţi-ai desenat un tanc acolo, pe mână?
– În armată… Eram tânăr, mă prosteam…
Se bărbierea cu acelaşi vechi aparat în care schimba lama la câteva săptămâni. Altul s-ar fi tăiat la fiecare a doua mişcare. El avea barba ţepoasă şi ştia cum să o radă.
Zâmbea şi îşi ridica privirea într-un fel anume când citea ziarele, duminica. Îşi aranja ochelarii şi accepta repede un joc de table sau de cărţi.
Avea ochii verzi. Ciudat… Nici eu, nici frate-meu nu l-am moştenit. Şi-mi pare rău. Avea ochi frumoşi. Ce ravagii aş fi făcut eu cu ochii verzi! 😉
Se supăra repede, dar îi trecea la fel. Aici l-am moştenit. Şi nu-mi pare rău.
Mi-aş fi dorit să fie alături de mine şi eu alături de el. Bărbaţii au nevoie de tatăl lor. Chestiune de… bărbaţi. M-am dus acum, seara, până la Beiuş pentru asta. Dar nu era acasă, ci undeva, pe dealul de lângă oraş. Acolo e liniştit…
Sînt momente, multe, când mi-e tare dor de el. De îmbrăţişările lui. De vocea lui. Şi de marea lui dorinţă, pe care nu am băgat-o în seamă mult timp, ca fiii lui să fie fericiţi.
Pe 8 aprilie, tata ar fi împlinit 59 de ani….
Un gand de bine pentru voi ….
No comment…
Adrian honey, sunteti doi fii fericiti. Va vede de acolo de sus….Sunt alaturi de tine.