Drama unui dascăl

Vocea corespondentului e calmă. Ne-am obişnuit să vorbim aproape în fiecare dimineaţă, când îmi propune un subiect.

– Vezi că ţi-am urcat două materiale pe ftp. Un accident de azi-noapte şi unul despre spitalul judeţean, rămas în întuneric aseară, după o avarie.

– Ok, mă uit imediat. Astăzi se întâmplă ceva?

– Asta voiam să-ţi spun… Mă duc acum la un boschi. De fapt… nu e chiar un boschi.

Cristi Axinte e corespondent pe Timişoara de ani buni şi limbajul meseriei nu are taine pentru el. Ca mulţi reporteri specializaţi pe eveniment, a învăţat să-şi pună sentimentele după un zid greu de trecut, poate chiar şi pentru el. Asta se întâmplă pe teren, unde nu te poţi lăsa purtat de sentimentele generate de vederea unor drame… Nu te poţi implica, trebuie să relatezi cu obiectivitatea pe care trebuie să o ai. Deşi, Doamne, greu poate fi, mai ales când ai în faţă copii loviţi, în lacrimi, oameni disperaţi că o persoană dragă s-a dus!

Iar zidul pe care singur ţi-l ridici pe teren e doar un fum pe care ţi-l poate spulbera orice adiere din viaţa personală. Cristi ştie bine.

Revin, însă, la discuţia de ieri.

– E un fost profesor, un om cu două facultăţi. A fost găsit mort acum într-un canal… Rătăcea pe străzi de când i-a murit soţia…

Mâna se opreşte deasupra tastaturii şi nu mai vrea să atingă nimic. Mintea nu mai ştie ce să-i comunice să scrie pe sumarul unde trec lead-ul ştirii. Zidul işi pierde din stabilitate şi lasă să se vadă omul. Se întâmplă rar, drame sînt multe, dar unele trec peste obişnuitul zilelor comune. Şi atunci îţi aduci aminte că omul din tine face parte şi din reporterul ori producătorul care priveşte cu ochii profesionistului tot ce se întâmplă.

Trece repede, pentru că în televiziune ştirea trăieşte doar secundele cât merge pe ecran. Oamenii o mai discută câteva zile, asta dacă e un material important, apoi o uită. Totul merge înainte, peste noi adunându-se alte şi alte ştiri. Şi, poate, mâna o să mai zăbovească deasupra tastaturii, în timp ce producătorul redevine un simplu om, fără zid de apărare în faţa dramelor relatate în ştiri.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=22glX50l1v4]

Fără categorie

1 Comment

  1. Si ziua de azi am inceput plingind! Si cu remuscari!Am adus aminte cind intro dimineata am auzit vocea Domnului, cind ascultam radio vocea evangeliei.Predicatorul a spus;poate ca nu esti om rau, nu faci rau nimenui, dar nici nu ajuti!!Nu stii ca in vecinatatea ta este un om necajit,cazut, bolnav, flamind….Multi oameni, care sint singuri, au nevoie de ajutor.poate nu banesti,poate numai sa intrebe cineva; cum sinteti?Ce faceti? Aveti nevoie de ceva?Mai sint cluburile astea multifunctionale, unde merg batrinii,barbati,care toate ziua da cu carti,dar altceva, nimic.Eu ca o batrina de 60 de ani,ce sa fac acolo?Una singura.Cind este ziar mai citesc,5 minute ,si am plecat.Nu prea am cu cine sa vorbesc!Profesorul asta ,cine a fost un om foarte valoros, cult,a facut ceva pentru omenire, pentru el, nimeni nimic nu a facut ,cind avea nevoie!!Poate daca mai lucra, era ocupat, nu se simtea atit de singur.Fiecare este ocupat cu soarta lui,nare timp de celalalt.(Ultimi timp o sa fim iubitor de sine…)Nici macar rudele!Articolul asta ,ne atrage atentia sa fim mai buni uni cu ceilalti.Sa fim samaritani,si nu indiferenti.O data si tu o sa fii batrini!Singuri.Batjocorit de vecini cu care ai stat 30 de ani.Lasat de rude, de toate lumea!In viata mea numai Dumnezeu nu a intors spatele.El totdeauna a fost cu mine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.