Meciul stătea să înceapă şi zău dacă ştiam cu cine să ţin. Doar e nevoie să ţii cu cineva dacă vrei să simţi fiorul unei semifinale. 🙂 Olanda e de-a noastră, europeană, echipă excelentă, ordonată, cu fotbalişti dintr-o ţară care i-a dat pe Cruyff, Gullit, Van Basten ori Bergkamp. În plus, erau favoriţi. Uruguayul e echipa mică, ambiţioasă, care vrea să dea este cap toate calculele amatorilor de pariuri. Şi întodeauna îmi vine să ţin cu cei mai slabi, dintr-o dorinţă inexplicabilă de a vedea şi altceva decât tradiţionalele mari echipe câştigând mereu.

Şi, fiindcă alegerea mereu trebuia, totuşi, să poarte un nume, i-am zis Olanda. Tricoul meu portocaliu din adolescenţă a învins. 😉  La fel amintirile despre Gullit, pe care am dat 25 de lei în 1988 – bani mulţi -, mă refer la cartonaşul cu poza lui. Nu că asta ar fi însemnat un strop de noroc în plus pentru batavi.

– Zic că Olanda o să câştige, îmi transmite şi fratelo, care m-a sunat de pe terasa de acasă, unde stropea meciul cu un „Ursus” rece.

A văzut şi el – cu 2 secunde mai în direct ca mine, că transmisia TV ajungea, din motive greu de explicat, mai repede la el, decât la mine – cele două goluri splendide, aşa cum merita o semifinală, date în prima repriză. Parcă s-au vorbit jucătorii să-şi împartă reuşitele şi să folosească aceeaşi tehnică de „lunetist” de a trimite trasoare în poartă.

În a doua repriză, recunosc că m-am cam plictisit la început, mai ales că „Portocala mecanică” mecanizase jocul. Au venit, însă, golurile batave, m-am înviorat 🙂 , am găsit prin sertarele bucătăriei prin minutul 60 şi un pachet de bomboane agricole, iar fratelo lăuda calităţile berii.

– E gata, Olanda e în finală, i-am transmis Nelei mele cu vreo 5 minute înainte de final, când gândeam că Uruguayul nu mai are nicio şansă.

Pfuuuu, ce eroare! Am avut finalul ăla nebun de meci, cu golul lui Perreira – altul decât cel fost la CFR – şi cu o calificare la mustaţă, dar chiar meritată a băieţilor antrenorului ăla al cărui nume nu-l reţin, cu păr alb – vopsit, nu? Puţini ar fi zis la începutul campionatului (Adi Ciucuriţă, colegul meu de la sport, e unul dintre „vizionari„) că Robben şi trupa lui ar fi ajuns aici. Dar… asta înseamnă să munceşti, să fii disciplinat şi să crezi că poţi.

Păcat de Forlan şi de ai lui – jos pălăria! Din cei 3 milioane şi ceva de locuitori ai Uruguayului au fost găsite adevărate valori, care au alcătuit o naţională excelentă şi asta merită respect.

Să nu uit. Fenomenal şutul în gură pe care l-a primit fundaşul ăla cu nume de poreclă 😀 De Zeeuw. Ştiu, putea fi mai rău, dar asta a arătat că un maxilar de olandez e mai tare, nu ca sabia lui Zoroo, ci ca un bocanc celest.

Ce-ar fi ca diseară toreadorul spaniol să trimită acasă panzerul german? Pot să-mi iau atunci diplomă de mama omida în fotbal, că tot am prognozat, discret, aşa, o finală Spania- Olanda!

P.S. Oricum, vorba Pro TV-ului, Europa a câştigat Mondialul!