Cronica de lângă fotoliu: Şi eu cu cine să ţin?

E întrebarea pe care mi-am pus-o încă din minutul 92 🙂 al meciului de aseară. Spania şi Olanda sînt două dintre echipele cu care simpatizez de multă vreme şi nu o spun doar pentru că au ajuns în finala campionatului mondial. Mă rog, o să cântăresc cu atenţie – mai am trei zile şi ceva – şi o să văd ce şi cum.

Deocamdată, mă bucur că avem o finală ALTFEL. Nu ştiu cum sînt alţii, dar eu îmi doream alte echipe în finală în afară de tradiţionalele Germania, Italia, Brazilia ori Argentina.

Spania a demonstrat aseară că şi tancurile au punctele lor sensibile şi pot fi dereglate şi oprite. Şi nu oricum, ci cu capul. Cel al lui Puyol, senzaţionalul căpitan al Barcelonei, care le-a băgat bucuria în casă nemţilor chiar dintr-o fază fixă în care germanii cam ştiu cum să se apere. De fapt, m-au mirat Klose şi trupa lui, care nu au mai făcut jocul excelent din meciurile cu Anglia ori Argentina. Sau poate ca englezii sau „pumele” nu au ştiut să joace precum spaniolii. 😉  În forţă, cu o posesie ridicată, atacând şi atunci când alţii s-ar fi apărat sau schimbând un vârf cu un alt vârf. Tare Del Bosque! Are inimă tare la 60 de ani!

Imediat după meci am dat o raită pe net. Saiturile spaniole erau pline aseară, ca şi acum dimineaţă, de poze şi video-uri cu calificarea băieţilor lui Del Bosque.

(pozele sunt de pe rtve.es)

E superbă bucuria celor două naţii ajunse în finală, ale căror naţionale au demonstrat că marile forţe ale fotbalului pot fi învinse. TREBUIE SĂ VREI! Dacă „roşiii” lui Lucescu jr. ar învăţa asta, am trăi şi noi tremurând un meci de la „Europene” sau „Mondiale„.

P.S. 1 Nici nu am băgat de seamă dacă s-au auzit vuvuzelele. Au fost mai slabe decât de obicei? 😀

P.S. 2 Mai mulţi colegi de la TVS au intrat în finala pariului pus la începutul campionatului. Olanda şi Spania se regăsesc în majoritatea preferinţelor.

P.S. 3 Reuşit titlul de pe prosport.ro:  „PuyOle!”

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.