– Am un salariu de 14 milioane, fac naveta în fiecare zi cu maşina mea şi asta înseamnă vreo două plinuri pe lună. Dacă mai pun la socoteală că de la postul din sat ne-au luat autoturismul de serviciu şi fac patrule tot pe barba subsemnatului, cu maşina mea, rezultă că mă întorc acasă, la nevastă, cu vreo 7-8 milioane de lei. Cum naiba să mă descurc? Da, da-s poliţist, adică am uniformă şi sînt ăla care aplică legea. Îhî, legea aia care mă plăteşte pe mine sub nivelul unui măturător…

Sînt cuvintele unui amic, poliţist de ani buni, ajuns enciclopedie de înjurături la adresa celor care îşi bat joc de el şi de uniforma pe care o poartă. Pentru că a-i plăti pe poliţişti ca pe nişte gunoieri (ori chiar cu mai puţin) şi a le cere să-şi facă treaba bine şi la timp e chiar bătaie de joc.

Înainte de a ieşi în stradă la Bucureşti, poliţiştilor nu le plângea nimeni pe umeri de milă: nici opoziţia, nici propriul ministru. Prin unele judeţe – nu dau nume, unele chiar foarte cunoscute 😉 – li s-au transmis de către şefi să nu îndrăznească să protesteze, că vor fi trimişi „la patrulă„. S-a ajuns la ciudăţenia numită „limitarea activităţii„, pe care până şi liderii de sindicat ai poliţiştilor o identificau drept singura posibilitate legală de a-şi prezenta nemulţumirile.

S-au trezit alţii – nu din Bihor, evident, ci din zone sudice – să iasă în stradă, au dat cu caşcheta pe gazonul prezidenţial (chestie penală, de altfel, care poartă numele de ofensă adusă autorităţii), a renunţat Traian Băsescu la serviciile Poliţiei (chestie şi mai ilegală, pentru că preşedintele a încălcat astfel legea, care îl obligă să aibă maşini ale Poliţiei în lunga-i coloană oficială) şi, pac!, au sărit toţi în ajutorul oamenilor în uniformă. Pe cei din opoziţie îi înţeleg, că doar n-or rata ei un astfel de moment ca să adune voturi. Dar pe ministrul Vasile Blaga l-or fi apucat brusc principiile verticalităţii şi nu a suportat să-şi vadă atacaţi subordonaţii, culmea, chiar de ex-şeful său de partid?

De ce nu şi-a dat demisia de onoare mai demult, că doar ştia de problemele care au generat ieşirea în stradă a poliţiştilor şi care nu au apărut de pe o zi pe alta? A fost nevoie de declaraţiile-fitil ale locatarului de la Cotroceni ca să apeleze ministrul Internelor la un gest unic, din câte ştiu eu, în politica românească? De ce nu a încercat să rezolve situaţia unora ca şi amicul meu, dar a tratat oarecum populist o situaţie care impunea măsuri de alt fel, nu demisii?

Sînt întrebări care mă fac să nu cred în astfel de gesturi de onoare din partea politicienilor. Sună bine să le ţii partea oamenilor tăi şi chiar e recomandabil, dar fă-o când trebuie, nu atunci când simţi că e momentul prielnic pentru tine, politic vorbind. Pentru că mi se pare că asistăm la încă o lovitură de imagine şi la punerea unei alte pietre solide la temelia unui om politic care va ajunge mult mai sus decât o banală funcţie de ministru.

Oricum, politica rămâne o troacă de porci. Încă nu am văzut pe cineva care să o cureţe!