Ziua Cârnaţilor

– Republică, măreaţă vatră…

La loc comanda! Asta se cânta acum vreo 20 şi mulţi de ani pe 30 decembrie. Cum, de ce? Pfaiii…. Mă, tineret, mândria ţării! 😉 Păi, pe vremea lu’ împuşcatu’ în penultima zi din an se sărbătorea ziua Republicii. Aia în care, zeci de ani în urmă, a abdicat regele şi ne făcurăm republicani. Mă rog, alte vremuri!

În vremurile de azi, adică acu’ câteva zile, pe 30 decembrie 2010, am sărbătorit făcutul cârnaţilor. 😀 Că asta am făcut Neia mea şi cu mine în această zi istorică: am turnat încă un episod din serialul cârnaţilor de Giriş, producţie proprie şi marcă înregistrată încă din 2009. Evident, de fiecare dată îi facem mai buni, pentru că mereu ne dăm seama de îmbunătăţirile pe care trebuie să le aducem la reţetă. Reţetă pe care, de data asta, Neia a notat-o cu atenţie pe o foaie de hârtie,  ca să rămână eternităţii.

Am început cu 10 kilograme de carne de porc măcinată, cam îngheţată – ea, carnea – pentru gustul nostru. A ajuns repede, de pe o zi pe alta, la un stadiu la care putea fi folosită – carnea, desigur. 😉 Aşa că, pe la ora 18 – se pronunţă optsprezece, fără „u” între nenumăratele consoane -, am pus mormanul de carne într-un vailing – cuvânt inexistent în DEX, dar extrem de folosit prin Bihor şi care defineşte… ce se vede în foto. Am amestecat în stil „forţa fie cu mine”, până totul s-a transformat într-o pastă.

Între timp, Neia a curăţat trei căpăţâni de usturoi, din care au ieşit vreo 20 de „căţei” – îmi place cum sună. 🙂 Turat la maximum după amestecatul cărnii, am pus mâna pe instrumentul ăla special de mărunţit cea mai sănătoasă legumă din lume şi am dat reţetei 200 de grame de usturoi. Asta chiar dacă într-o reţetă găsită pe net, Neia a citit „300 de grame” – nouă ne-a picat bine mai puţin. Usturoiul a fost frecat bine cu 170 de grame de sare şi cu ceva peste o jumătate de litru de apă mai mult decât caldă (600-700 ml de apă). Când a simţit că o doare mâna de la atâta amestecat, Neia a adăugat 100 de grame de boia (recomandăm din suflet boiaua ungurească – nu ştiu de ce, dar e mai roşie ca aceea autohtonă) şi 6 linguri rase de piper (dar cine vrea mai condimentat poate pune 100 de grame de piper măcinat).

Cu amestecul ăsta „bombă” turnat peste carne, mi-am reluat competiţia de amestecat în vailing – sună bine, nu? 😉 – şi am tot băgat forţă cât o jumătate de antrenament la „strongest man” 😀 până când papilele gustative ne-au spus că totul e gata de introdus în maţele pregătite din timp în puţină apă caldă. Pe care le-am umplut, nu înainte de a trece carnea prin proba „uleiului încins” 😉 , apoi…

…, după o noapte de stat liniştiţi, în frig, pe o masă, am trimis cârnaţii să capete culoare şi gust în afumătoare.

Consumaţi cu moderaţie sau cu mâna 🙂 , zău că sînt cei mai buni din lume! Parol!

Fără categorie

3 Comments

  1. Arată super bine… Mă gândesc că sunt pe cât dd arătoşi pe atât de buni. Pofta mare să aveţi la ei. La mulţi ani!

  2. Ati uitat un ingredient foarte important (cel putin asa reiese din procesul de productie). Nu iese „carnatele” bun daca ramane deoparte. Unde-i paharelul de palincuta pentru persoanele care trudesc la bunatati?

  3. @Cipri: Multam fain! La multi ani si tie! 🙂
    @Adi: Dragule, anul asta, paharelul de palincuta a fost inlocuit cu cel de vin. N-a aparut in imagini pentru ca… l-am baut inaininte de a-l fotografia! 😀 😀

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.