Din când în când, colegul Vlad Sturz mă sună şi-mi transmite un „Coboară amu’, până în faţă„, unde în faţă, să ne înţelegem, înseamnă în faţa clădirii redacţiei de pe Brâncoveanu. 🙂 Şi pentru că telefonul e dat la o oră decentă, adică puţin după ce a trecut de amiază, am timp să mă duc să văd ce a adus. Ştiu că atunci când mă solicită aşa, înseamnă că are o maşină – de obicei nou-nouţă – pe care o testează pentru emisiunea lui, Road Test.

Are bunul obicei să-mi întindă cheia autoturismului parcat în aşa fel încât blochează vreo 3-4 maşini şi, sincer, nu văd de ce aş refuza să dau şi eu o tură. 😉 Asta, evident, după o sesiune de fotografii, la care supun bolidul aflat în teste. I-am promis că o să postez câteva impresii şi fotografii pe blog, aşa că a venit timpul să mă ţin de promisiune.

După Ferrari California şi Audi R8 – pe care, greşeala mea, recunosc 🙁 , nu le-am şi tras în poze – ultima dată, adică vinerea trecută, am pus mâna şi am băgat piciorul în acceleraţia unui Honda Accord. Evident, adus de la reprezentanţă.

Deşi nu impresionează la exterior, mie mi-a plăcut, totuşi, botul oarecum agresiv. Nu pot s-o compar cu alte modele ale Hondei, pentru că, sincer, nu-s un fan al japonezilor, orientându-mă sentimental spre spaţiul teuton, de unde-mi vine şi actuala maşină. Să revin la Honda, care, când am pătruns în habitaclu, m-a surprins prin butoanele şi butonaşele „fără număr” – vorba manelistului. Pe volan, pe bord, pe portieră, lângă schimbător, la declanşator… pardon, ăsta era butonul de la apartul foto. 😀 Mă rog, butoane peste tot.

Zău că n-am avut timp să le butonez pe toate, aşa că nu ştiu să spun la ce folosesc. Mi-a plăcut, în schimb, la maximum, şmecheria cu camera video, care arată într-un ecran de pe bord, imagini din spatele maşinii. Condiţia e să bagi în marşarier. E făcută, cred, pentru bobocii într-ale condusului, care ţin ambele mâini pe volan şi transpiră la greu tot rotind capul oglindă dreapta-oglinda din mijloc-oglindă stânga atunci când merg cu spatele.Iar când nu inenţionezi să faci pe cameramanul cu Honda, în ecran îşi apare un mini-Marcel, adică GPS-ul, pentrucei nefamiliarizaţi cu limbajul.

În rest, Honda Accord e o maşină spaţioasă, cu locuri bine conturate pentru şofer şi pasager – eu pe alea le-am testat -, uşor de condus, care nu atrage priviri în trafic, dar pe mine nu mă interesează aşa ceva. E bine desenată, matematic vorbind – pare o maşină cuminte.

În schimb, am auzit ceva „troncănituri” – scuzaţi expresia 🙂 – la trecerea peste denivelările şi gropile de pe drumurile noastre. Modelul testat a fost un 2.2 i-DTEC Executive, full-options zice Vlad, cu tot felul de chestii care te ajută inclusiv să frânezi când frânează ăla din faţă, ca să nu te pupi cu el. Poate fi admirat la „Road Test„, pe TVS.

Costă vreo 27.000 de euro, cam multişor pentru un român, aşa că prefer să rămân la Eosul nostru, care, deşi a fost şi el destul de scump, îşi face excelent treaba. Plus că e decapotabil. 😉