Omul se scarpină în cap şi fluieră a mirare. Stă cu un capăt de husă în mână şi nu ştie ce să mai zică. Ba, a scăpat o vorbă din folclor, dar ştie că asta e cea mai mică problemă. Cea mare o are în faţă şi este vopsită în alb şi albastru, cu o inscripţie ce îi cam dădea fiori: MILIŢIA.

– Se întâmpla acum vreo 25 de ani, îmi zice bărbatul, trăgând cu sete din ţigară. Îl ştie pe cel cu husa şi cu maşina de miliţie şi nu-şi poate reţine nici acum un zâmbet. Faza a făcut ceva valuri în epocă, dar alta era situaţia atunci, aşa că ecourile s-au stins repede şi totul pare acum doar o legendă urbană.

Ce se întâmplase, de fapt? În acea iarnă, nişte hoţi furaseră nici mai mult, nici mai puţin decât o maşină a Miliţiei. S-au început căutările, dar Dacia 1300 vopsită în alb şi albastru parcă intrase în pământ. Ancheta bătea pasul pe loc şi nimeni nu înţelegea cum naiba dispăruse fără urmă. Rezolvarea a venit după o vreme, câteva luni, când afară se mai încălzise. Un orădean a coborât în faţa blocului, cu gândul să dea o cheie propriei maşini, pe care o ţinuse sub prelată aproape toată iarna, cum se obişnuia atunci.

Nu văzuse nimic deosebit. Doar când a tras husa a rămas interzis: maşina lui se transformase peste iarnă. N-avea girofar, dar în rest semăna perfect cu una de Miliţie. 🙂

Ancheta a arătat că hoţii care furaseră maşina de Miliţie o furaseră şi pe a orădeanului nostru. Doar că în locul Daciei omului o puseseră pe cea a organelor. Sub husă nu ştia nimeni ce era, aşa că băieţii se plimbau liniştiţi cu cealaltă maşina, care, evident, nu bătea la ochi.

Dacă au fost prinşi sau dacă miliţienii şi-au recuperat maşina, memoria colectivă nu menţionează. Cert e că, în timp, husele au dispărut aproape total, Miliţia a devenit Poliţie, iar hoţii continuă să existe. 😀

– Ca să vezi, încheie bărbatul, trăgând încă un fum din ţigară. Pe care nu se îndură să o arunce.