România, în trei acte

Actul 1

– Ăştia vor să murim cu toţii! Ne taie din pensii, ne pun să stăm la cozi şi nu ne mai dau medicamente! Pe Băsescu şi Boc îi doare undeva de noi! Murim şi nu le mai facem probleme, nu?

Femeia nu are mai mult de 50 de ani şi ţine în mână câteva acte. Stă de mai mult de o jumătate de oră în faţa cabinetului medical din policlinica de pe Strada Spitalului. „Asta nu-i nimic, doamnă, eu stau de două ore. Soţul s-a trezit la ora patru să nu cumva să o ratăm pe doctoriţă. Se dau numere de ordine şi poate nu prindeam” – îi spune o altă femeie, sprijinită într-o cârjă.

Cea cu actele în mână e supărată, dar spune totul cu calm, de parcă s-ar fi împăcat cu situaţia. Povesteşte cum un medic i-a cerut pur şi simplu bani ca să-i trateze soţul, că l-a plătit din pensia ei amărâtă de boală, că l-a tratat, dar cu nesimţire şi cu vorbe greu de spus chiar şi în liniştea casei proprii, darămite în public. Ceilalţi colegi de coadă o ascultă pe femeia îmbrăcată – ca mai toţi dintre ei – în culori închise, o aprobă şi îl înjură pe Boc. Sau pe Băsescu. „Ducă-se dracului!” Totuşi, e un invectiv decent.

Pe holul din faţa cabinetului e mai mult întuneric şi miroase a urină de la buda din capăt.

Actul 2

– Ce-om face amu? Ne mai ocoşim şi noi cu ce putem! Da’ să ştiţi că aci nu-i ca la Judeţean! Oioioi, îi mare diferenţa. Medicii discută cu tine, nu-ţi cer bani – dacă vrei să le dai, le dai, dacă nu, nu. Asistentele îs pita lu’ Dumnezo, nu strâgă, nu îs rele. Şi uită: salonul arată bine, ai veceu separat, îi curat!

Tanti are 70 şi ceva de ani şi, în timp ce vorbeşte, zâmbeşte şi îşi aranjează baticul. E de undeva, de lângă Beiuş, şi a venit la Spitalul Municipal din Oradea cu o problemă internă. Se „ocoşeşte” – adică se laudă cu ce are mai frumos în viaţa ei: cu băiatul, nora, nepoţii, cu omul ei de 80 şi ceva de ani care sapă încă în grădina de la ţară. Are o pensie de sub 300 de lei, dar mai are acasă câte-o legumă sau lapte de la vaci.

Are prietene prin toate saloanele, femei ca şi ea, venite cu probleme de sănătate la Oradea. Se plimbă de la una la alta şi vorbesc toată ziua. Recunoaşte că îi e greu, „doară trăiesc şi io în România”, dar e optimistă: „amu oi trăi cât o vrea Cel de Sus”. 🙂 Se bucură că e tratată la Spitalul Municipal, unde lucrurile s-au schimbat mult în bine: saloanele arată bine, iar asistentele şi medicii sînt altfel decât ne-am obişnuit. Apropo, unii chiar refuză banii oferiţi de pacienţi!


La fel pare a fi şi la maternitate, cel puţin pe etajul 3, unde am vizitat o fină de-a noastră, care a născut recent. Totul e curat, nou şi mamele stau în linişte şi saloane modernizate. „Nu e peste tot aşa”, ne avertizează o altă mămică, „la etajul 1 e nasol de tot, dar aici e bine.” Îşi pune borcanul cu compot pe noptieră şi se uită să vadă ce cadou a primit de la o firmă de produse pentru bebe. Tocmai intrase o asistentă şi le-a dat mămicilor câte un pachet – „de 8 martie, chiar dacă a fost acu’ câteva zile”.

Actul 3

– Doamne, o pâine!

Femeia de 83 de ani ia pâinea în mână şi o sărută. Am văzut imaginile şi zău că mi s-au umezit ochii. Are o pensie nesimţit de mică, domnilor care ne conduceţi, şi a-şi cumpăra o pâine înseamnă prea mult pentru ea. Trebuie mai întâi să-şi plătească întreţinerea, altfel rămâne fără apă şi curent. Nişte oameni sufletişti au decis să o ajute şi i-au adus două pâini pentru o săptămână. Mai sînt şi astfel de oameni.

Sînt trei secvenţe de viaţă din România. Poate ele descriu ceea ce fiecare din noi vede în ţara natală. Mi-e dragă, recunosc, e ţara mea. Dar mă întreb: Vom trăi să o vedem schimbată total? Măcar copiii noştri să aibă şansa asta.

Fără categorie

  1. Da, vom trai s-o vedem schimbata total! Nu sunt sigur daca in mai bine sau in mult mai rau, dar sigur va fi total schimbata …

  2. Da, eu zic ca vom apucam sa vedem schimbata tara, chit ca mai incolo, cand vom fi oleaca batrani :D, si optimist cum inca mai sunt, eu zic ca va fi mai bine. M-ai intristat cu cele 3 secvente de viata descrise, mai ales ca 2 fac parte din sistemul in care lucrez; meseria mi-a permis sa intru in casele bolnavilor si sa vad cat de crunta e saracia romanilor si nu sunt putini cei care ar pupa o paine primita ca dar …n-am avut paine la mine (nu ma dotat statu’ cu asa ceva in trusa de urgenta :)) dar le-am lasat ,,un leu” sub reteta prescrisa sa le alin si eu cumva suferinta.
    Adi m-ai intristat astazi, scrie ceva mai vesel, ceva de bine 😀

  3. @Emil: Domn’ doctor, tu faci parte dintr-o lume pe care am indragit-o mereu – cea a serviciilor de urgenta, formata din oameni speciali. Din pacate, nu e peste tot asa. Oricum, eu sint un tip optimist. 🙂 Pasionat, mai ales, de lucruri vesele! 😀

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.