Faţă de presa colorată (şi nu numai) care – o recunoaşte de multe ori, nu o recunoaşte de cele mai multe ori – prezintă orice dramoletă numai ca să-şi adune mai mulţi cititori sau să facă rating gigant printre amatorii de gen, noi nu urmărim aşa ceva. Şi când spun „noi” mă refer la cei de la TVS şi nu pentru că am fi ceva mironosiţe ori poli ai verticalităţii. Mai greşim, oameni sîntem. Dar tocmai pentru că sîntem oameni şi situaţia chiar este de partea noastră, nu vrem să facem dintr-o dramă, o telenovelă în mai multe episoade doar ca să atragem privirile mai multor telespectatori.

Când, în urmă cu un an, îşi pierdea fetiţa de doar 5 ani în urma unei toxiinfecţii, mama Patriciei Aktaa devenea, fără voia ei, subiect de ştiri şi toate televiziunile şi ziarele au tratat pe larg cazul. În vâltoarea nebună a evenimentelor, altele şi altele în fiecare zi, drama ei a fost îngropată sub maldărele de întâmplări care s-au petrecut de atunci. Am decis să urmărim cu atenţie tot ce se întâmplă cu părinţii micuţei şi am realizat materiale despre situaţiile prin care au trecut: de la drumurile pe la Colegiul Medicilor şi întrebările rămase fără răspuns până la naşterea celei de-a doua fetiţe a Deliei Scorţe ori plânsul mamei lângă piatra mormântului Patriciei.

Am făcut-o dintr-un singur motiv: ne-am pus în locul părinţilor şi am încercat să le înţelegem suferinţa. Şi neputinţa de a-şi explica tot ce s-a întâmplat cu un an în urmă, când copila lor s-a stins, şi de a afla cine sînt vinovaţii. Orice om normal s-ar bate până la capăt cu sistemul pentru a afla răspunsuri la aceste întrebări. Pentru că e vorba de pruncul lor.

Iată de ce am ales să „urmărim subiectul„, cum se spune în branşa noastră. Nu pentru audienţă. Dacă voiam aşa ceva, dădeam materiale despre lansarea la Oradea a cărţii lui Botezatu, despre ideile lansate la o cafea sau la o prezentare de modă de vipurile de carton ale societăţii locale ori naţionale. Dar nu e cazul.