Gloria, Poli și e-coli

Neacordarea licenței pentru Poli și Gloria Bistrița, echivalentă cu retrogradarea alături de Craiova – 🙂 🙂 eternă Oltenie, efemer Mititel – în liga a treia, a colorat, din nou, în galben, ecranele televiziunilor de știri. Evident că în redacție lumea, mai ales cei de dreapta – dreapta încăperii – și aici mă refer la „sportivi„, s-a proptit de ecran să vadă și să aibă reacții. Care nu au întârziat să apară.

1. „O să vedem derby de vest la Beiuș, că pică Timișoara cu Bihorul Binș în aceeași serie!” 😀 – Adi Ciucuriță zicere. Nu-i rea ideea, putem transmite meciul, am ceva cunoștințe pe acolo.

2. „Va începe bătălia pentru drepturile de difuzare din liga a treia!” – Adi Ciucuriță e în formă, are idei de dat și la alții. Rămâne de văzut cât va costa difuzarea unui meci Poli – AS Gearmata sau alte echipe cu nume improbabil. 😀 Eventual, două veci de lapte, plus o junincă și o damigeană de „ochii lui Dobrin” 😉

3. Saiturile gsp.ro și prosport.ro s-au blocat la câteva minute după anunțarea știrii. Ce trafic au avut astăzi, parcă văd! Prosportul și-a revenit relativ iute, pagina gsp-ului a șomat, zice Vlad Sturz, câteva zeci de minute bune.

4. Viceprimarul de Timișoara, cu isonul ținut de băieții de la Sport.ro, ne ținea morală despre cum n-ar trebui să ne bucurăm de răul lor, că și alții o pot păți. Mda. Noi, românii, am pățit-o o dată, acum mulți regretă. Acum, serios, nu râd de răul Timișoarei, dar nu văd de ce i-aș plânge de milă. Și-a făcut-o cu mâna ei. Lucru manual, adică. Doar nea Iancu urlă acum că e mână criminală, a lui Duru, la mijloc. Să mori tu!

5. Tânărul Morcan, președintele FC Bihor, a urmat sfatul și a avut o reacție de bun simț. „Mai bine ne calificăm în teren!” Dar parcă și prin decizia de azi a federației am merita să promovăm. Am da cu tifla multora care se dau mai deștepți decât noi, dar n-au cu ce. Măcar copiii Bihorului se strofoacă, vorba ardeleanului. 🙂

Noi să fim sănătoși. Și să ne spălăm pe mâini, să nu dea e-coliul de la nemți peste noi. 😀

Fără categorie

2 Comments

  1. Asta e fotbalul romanesc. Se joaca in culise nu pe teren. O suma de interese mafiote care distruge frumusetea acestui sport. Mai mare rusinea. Banditi . Nu-i de mirare ca nu mai reusesc sa iasa echipele romanesti in Europa. Acolo nu merge cu smecerii.

  2. Acu o saptamana radeam, ne faceam planuri ca oricum o sa jucam in liga lu’ Mitica. Avea dreptate viceprimarul Timisoarei. S-a intamplat sa o patim chiar noi. Dar… se pare ca o sa jucam cu Poli, in timp ce Beiusul mai are de asteptat. Poate in Cupa Romaniei.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.