De mic mi-au plăcut mașinile. E adevărat că pe vremea copilăriei mele cel mai țapăn vehicul era Dacia roșie a lui Ghiță, vecinul meu din Beiuș. Dar aveam și ceva machetuţe, vorba lui Mo, din  plastic ieftin, cu însemne din vopsea roşie, dar mișto și birjălite la maximum prin cameră și pe betonul din curte. 😀

Ca s-o scurtez și să nu mai trec prin toate etapele devenirii mele 😉 , am ajuns după 30 și ceva de ani să conduc ori măcar să urc în mașini pe care înainte doar le visam. Nu fac din asta un titlu de glorie, oricum nu e meritul meu – Cineva acolo Sus mă iubește. A fost mai întâi Opelul Vectra, apoi Merțanul C 200 al lui fratelo, apoi salonul de la Geneva din 2009, un Ferrari roșu adus de Vlad Sturz, a venit Eosul – superbbbbbbbb, îl ştiu pe de rost -, apoi Skoda de la TVS 😀 😀 – aici glumesc, evident – și, recent, Porsche-ul lui Aspi. Din păcate, nu l-am condus, dar am făcut o mișcare prin Budapesta cu el, pe locul din dreapta. Un fel de semi-test drive.

Tehnic vorbind, e un Porsche 911 Carrera 4S, cu un motor…MAAAAARE, consum ŞI MAI MAAAAARE şi cu un preţ….da. Ce e extraordinar e felul în care te „bagă” în scaun când accelerează în mai puţin de 5 secunde până la 100 km/h. Practic, e o maşină senzaţională şi, paradoxal, pare uşor de condus. Poate fi şi greu de controlat, desigur, dar e aşa construită încât să fie şi sălbatică, şi ascultătoare. Aş conduce-o o vară, după care aş schimba-o cu un 4×4, cel mai probabil un Range Rover Evoque, dacă o fi varianta cu tracţiune integrală. Nu de alta, dar trăiesc în România, unde e nevoie de siguranţă prin tranşeele de pe şosele.