În premieră, blogul sebsemnatului găzduiește o altă părere decât pe cea a mogulului din mine. Am decis să-l las pe colegul Adi Ciucuriță, omul cu alte sporturi de la Știrile TVS, să-și lanseze câteva idei pe adilabos.ro. Să ne înțelegem: de multe ori sîntem de acord, de multe ori nu și aici mă refer la discuțiile din redacție pe diverse teme. Fiecare are propria viziune despre viață și meserie, care coincid în unele puncte, dar diferă total în altele. Dar Adi scrie bine, are talent și merită citit. De aceea, vă invit să-l citiți și să-l comentați. Chiar contra, dacă simțiți. Enjoy!

Mihaiţă Neşu, Daniel Brata, Chauncey Hardy. Fiecare în felul lui a zguduit opinia publică locală sau naţională în anul acesta. Doi dintre ei victime, iar celălalt tot o victimă, dar a propriei persoane.

Mihăiţă Neşu. Fiecare are povestea lui şi întâmplarea fiecăruia ar trebui să fie o lecţie de viaţă pentru noi. Neşu, orădeanul nostru care a fost nevoit să plece de mic în Olanda pentru a se realiza în fotbal, a ajuns ţintuit într-un pat din cauza sportului rege. Interviurile realizate de Gazeta Sporturilor, prin redactorul-şef Cătălin Tolontan, sunt o adevărată lecţie de jurnalism, iar replicile lui Neşu, adevărate lecţii de viaţă. Nu-şi plânge de milă pentru că, până la urmă, şi-a ales singur calea în viaţă, a jucat fotbal din plăcere, iar accidentările fac parte din riscurile meseriei. Noi suntem preocupaţi să-i plângem soarta, în timp ce el e ocupat să lupte. Să trăiască. Nu trebui să uităm să plângem, dar după câteva clipe de tristeţe trebuie să ridicăm capul. E o tragedie de fiecare dată când un soldat moare pe unul din fronturile din Afganistan sau Iraq, dar să nu uităm că oamenii ăia au ştiut unde merg şi, mai ales, pentru ce merg acolo.

Chauncey Hardy. Un nume în baschet, ca atâtea mii exportate de Statele Unite în Europa pentru a ne aduce spectacol, care nu spune nimic. Un om care a eşuat exact în Giurgiu pe un salariu de nimic. O mie de euro pe lună. Cred că orice loc de muncă ai avea în SUA ai câştiga mai mult ca suma asta. Omu’ a vrut însă să-şi urmeze visul şi să joace baschet. Nu avea valoare de NBA, aşa că şi-a încercat norocul în Europa. Nimic rău în asta. Din banii câştigaţi, o bună parte îi trimitea acasă, pentru a-şi ajuta familia cu probleme sociale. Chiar dacă nu se gândea că va sfârşi pe pământ românesc, sunt convins că s-a gândit la riscuri când a acceptat să plece la mii de kilometri de casă. Şi-a asumat riscuri. La fel cum a făcut-o Neşu, la fel cum o fac militarii care pleacă în zonele de război din lume. M-a şocat reacţia familie lui, povestită de şefa federaţiei noastre, Carmen Tocală.

„Luni am vorbit cu familia sa, sunt foarte emoţionată de cele întâmplate. Ceea ce am remarcat la ei este faptul că au acea înţelegere încredibilă. Adică m-au întrebat, „a baut? a fost sub influenta drogurilor ?”, le-am răspuns că nu şi mi-a răspuns mult mai liniştită: „asta e, se mai întâmplă”, a fost ceva incredibil.”

Daniel Brata. Un sportiv ca oricare altul. A avut ghinionul să se nască în România, unde judo-ul face parte din categoria “alte sporturi” şi ca imagine, şi ca remuneraţie. E frustrant când eşti printre vârfurile sportului pe care-l practici, dar nimeni nu-ţi recunoaşte meritele, în special financiar. E un risc pe care trebuie să ţi-l asumi când te apuci de orice alt sport decât fotbal, baschet sau handbal. Şi a mai riscat o dată. Atunci când şi-a băgat piciorul în el de sport şi a ales să-şi petreacă noaptea în club. L-a nenorocit pe un om şi acum se luptă să-şi îndulcească pedeapsa prevăzută de lege.

Fiecare dintre noi luptă pentru ceva. Neşu a ales să lupte pentru viaţă, o luptă în care până şi mişcarea unui deget va fi o victorie. Baschetbalistul american a luptat pentru o viaţă mai bună şi pentru plăcerea de a face ce-i place în viaţă şi a plătit scump. Mult prea scump. Brata nu a ştiut pentru ce luptă. Pentru sport sau pentru distracţie. Şi va plăti. Nu ştiu cât de scump.

Tu pentru ce lupţi în viaţa asta?

Adrian Ciucuriță