Baschet, altă viață!

Pătrunzi cu greu printre oamenii din tribună. Stau ca sardelele pe niște scaune care te obligă să-ți aduni picioarele sub tine, ca un fel de fachir. Nu e, totuși, o mare problemă. E imposibil să nu găsești pe unul, doi, mai mulți care să se ridice și să te lase să treci. Își îndoaie și spătarul scaunului ca să ajungi până acolo unde un bun coleg ți-a ținut loc la meci.

În jurul tău, oamenii freamătă. Pun întrebări, se amuză, strigă, se ridică de pe scaune și se așează aproape imediat, explicându-i vecinului că ”ăla n-a fost fault! Nici nu l-a atins!” 🙂 Cu toții știu destul de bine regulile și nu poți să nu le dai măcar puțină dreptate, chiar dacă știi că sînt subiectivi. Țin la echipa lor, la cinciul care aleargă pe teren printre stropii de sudoare, la omul în sacou care se agită pe bancă, total diferit de cel care explică la conferința de presă cât a urlat pe elevii lui.

Câte un bliț electrizează atmosfera și surprinde momentele în care mingea devine obiect de dispută între zece oameni mari, la propriu. Unii rad cu poftă pufuleți și râd de un nenea ciudat, care gesticulează virulent și obscen către adversari, arbitri, oficiali. Cred că ar fi gesticulat așa și spre favoriți – și ei pot greși, nu? 😉 Omul cu ștergătorul fuge pe teren în aplauzele spectatorilor din spatele oficialilor și apoi face poze de pe margine. De vizavi, galeria nu-și lasă energia în frâu și o aruncă în valuri spre teren. Parcă vrea să-i încarce pe favoriți cu ea și îi poartă spre victorie. Scot de undeva un banner și îi mulțumesc antrenorului oaspeților. E Mandic, omul care a sărit de ”partea bună a inelului” și în Oradea.

– Ăla ce a fost? Bogdan, colegul meu, din ce în ce mai familiarizat cu baschetul, dar nu ca și cu DSV, ADP și alte instituții formate din inițiale, încearcă să înțeleagă o fază.

– Pași! Adi Ciucuriță știe. Am impresia că iubește baschetul, iar prietena lui, care își strecoară mâna în palma lui, îl înțelege. 🙂

E o lume interesantă și plăcută la meciurile de baschet. Tribunele sînt pline și lasă de multe ori în urmă fotbalul, urmărit mai nou de o mână de suporteri.

La final, Cristi Achim și Maric au ridicat un banner și le-au mulțumit spectatorilor pentru sprijin. ”N-aveți de ce!” îmi vine să spun, deși nu am niciun merit. Am mers sâmbătă la un meci de baschet după multe luni – poate chiar a trecut un an. V-ați prins: a fost ultimul din sezonul regulat, dintre CSM Oradea și U Craiova.

Nu-i bai, mai vin și alte meciuri!

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.