– Ce frumoasă e Budapesta sub clar de lună!

Nu m-am tâmpit și nici nu am dat în boala poeților „reumatici„, îndrăgostiți iremediabil de rimele îmbrățișate. 😉 Nicio teamă din punctul ăsta de vedere. Am capul pe umeri și în seara asta l-am dat pe spate, la propriu, ca să privesc luna de deasupra Budapestei.

Sînt superbe. Și Budapesta, și luna, și Neia mea, care îmi strigă că e frig și ar fi bine să închid geamul. Stăm la mansardă – da, da, MANSARDĂ, visul meu de adolescență, când voiam să transform podul casei alor mei într-un penthaus al anilor ’90 – așadar, stăm la mansarda unei pensiuni simpatice, Ida panzio, pe strada Peter Bod, undeva în cartierul 11, la vreo 10 minute de zona centrală.

E liniște și e curat, plin de verdeață și flori. Totul e, de fapt, pe un deal – al Vulturului – Sas-hegy, o zonă mișto, cu multe vile. Am plătit 40 de euro pe noapte, pe o cameră cu două paturi. Nu avem mic dejun în preț, dar e un bufet aproape, unde poți să razi niște toiașuri 😉 cu pâine prăjită și niște brânză de magazin. Deci, zic că a meritat. Plus că proprietăreasa, pe care o cheamă, bineînțeles, Ida, vorbește și nemțește. Sehr gut! 🙂
……
Am revenit. Am mâncat între timp două napolitane, mă rog, erau patru 🙂 , și m-am benoclat din nou pe geam. Am zărit și un avion plecând sau venind de pe aeroportul maghiar cu nume de prieten din copilărie – Feri – și am constatat încă o dată ce frumoasă e capitala vecinilor unguri.
Iar starea asta nu mi se trage de la berile cu care ne-am cinstit cu Aspi, după ce ne-am ghiftuit cu bunătăți asiatice de la Wasabi. Pur și simplu mă simt super, la Budapesta, cu Neia mea!