Când am fost în sat, mi s-au revărsat în memorie amintirile unor toamne din copilărie, când mergeam la cules de porumb. Ajungeam să desfacem știuleții sub clar de lună – superb, pe bune! – şi plecam spre casa bunicilor sau spre curtea alor mei în vârful căruţei plină cu porumb. Mă întindeam pe spate şi mă uitam la luna care strălucea ca un medalion pus la reverul unui cer plin cu stele, dintr-o noapte de septembrie de acum mulţi ani. 🙂

Nu m-am abţinut şi am mers pe câmp să văd lanurile de porumb. Acum sînt arse de secetă şi caniculă, sînt parcă mai galbene ca altădată şi lipsite de rod. Pământul geme după apă prin crevasele lungi care s-au deschis însetate, peste tot. Va fi o toamnă cu căruţe mai mult goale pentru ţărani.