Recunosc că am sentimente duale faţă de iarnă. În primul rând, iubesc peisajele pe care le oferă. Superbe, liniştitoare; zăpada ascunde toată urâciunea unui loc sub o haină albă. Da, ştiu, acum vorbeşte partea romantică a subsemnatului! 😉

Ziceam că am sentimente duale, deci mă încearcă şi un soi de ură pe frigul şi jegul pe care îl lasă în urmă iarna atunci când se topesc zăpezile. Băltoacele şi noroiul domină întregul peisaj, nu ai pe unde să te ascunzi de ele, nu le poţi feri, iar spălarea maşinii nu-şi are niciun rost timp de săptămâni la rând. Mă disperă şi frigul, pe care, chiar dacă îl înfrunt cu haine groase şi căldura din maşină, l-aş dori doar personaj de poveste.

În oraş, cele două feţe ale iernii – în viziunea mea – se întrepătrund întotdeauna. Am făcut astăzi, în Oradea, nişte fotografii pe timpul codului galben de ninsoare. Mi-a plăcut felul în care arătau unele străzi din oraş – asta dacă te uitai mai mult în sus, la copacii pictaţi de albul zăpezii. În schimb, pe şosele era mizeria de pe lume, combinată cu zăpadă pe cale de topire şi şiroaie de apă, terminate în băltoace -duş pentru pietoni. Asta chiar dacă maşinile de deszăpezire au ieşit din timp ce drumuri.