La ţară

Trebuie să fiu de acord cu amicul Gas, care, pagina lui de Carte a Feţelor,  îi trimitea pe pictori să stea la oraş. Nu de alta, zic eu, dar acolo sînt cu adevărat căldura şi praful din cauza căror pot sucomba artiştii. 😉

Noi, ceilalţi, ne simţim ideal la ţară, la răcoarea de la umbra viei, în miros de fân proaspăt cosit şi ospătându-ne cu cireşe roşii, roşii ori cu vişine… vişinii. 😀

fân cositcireşe roşiivişine

Unii ne-ar putea considera ţărani, dar tare mi-e că toţi cam de acolo ne tragem – pe linie de bunici, străbunici ori alţi stră-, cu excepţia unor politicieni cu sânge albastru care se simt mândri că sînt orăşeni, mai precis din marele oraş. Treaba lor, să fie iubiţi!

Trebuie, însă, să recunoaştem că la oraş se simte cel mai tare canicula, printre betoane, în timp ce praful… Ei bine, praful se depune pe maşinile din oraş şi e amestecat cu substanţele făcute cadou de CET. Cât despre mirosurile de la ţară, nu cred că fânul proaspăt cosit miroase mai nasol decât damful greţos care vine din când în când dinspre o anumită fermă de porci de lângă oraş.

În plus, am auzit că la vară Rogeriusul nu va avea apă caldă. Şi atunci, nu-i mai bine la ţară? Mai ales că subsemnatul are parte de o cameră răcoroasă, cea din mijloc 😉 , numai bună de scris pe blog. Ceea ce am şi făcut acum! 🙂

 

Fără categorie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.