Câţiva localnici din Cociuba Mare, undeva în sudul Bihorului, nişte biciclete, două maşini, vreo trei cameramani şi tradiţionala bere băută cu protagoniştii, după filmări, la cârciuma din sat. Toate au compus echipa şi planul după care s-au desfăşurat filmările unui promo pe care l-am filmat în urmă cu şase ani, pentru meciurile de fotbal din Liga a doua, pe care Transilvania TV le transmitea în 2007. Materialul are povestea lui, supersimpatică… dar, mai întâi, imaginile.

[tube] https://www.youtube.com/watch?v=ZpnVEkU76Gc [/tube]

După ce măreaţa idee a fost expusă de genialul creator – mulţumesc, mulţumesc! 😀 – şi aprobată de şefi, s-a trecut la punerea ei în practică. Primul pas: găsirea locului de filmare. Şi pentru că trebuia să poarte un nume şi să fie un sat de-al nostru, cu fainoşag, i s-a zis Cociuba Mare. Acolo fusese colega mea Edina Szomoru ca să facă o ediţie a „Satului bihorean„,  un fel de „Viaţa satului„, în variantă locală. Îl ştia pe primar, aşa că a pus mâna pe telefon şi l-a sunat, cu rugămintea expresă să ne găsească câţiva posesori de biciclete şi de domiciliu în comună. Omul s-a conformat şi ne-a dat asigurări că o gaşcă bine organizată de băştinaşi pe două roţi ne va aştepta în centrul localităţii, lângă primărie.

Chestia cu socoteala de acasă şi cu cea din târg s-a demonstrat încă o dată. Când am ajuns la locul convenit, la aproape două ore după convorbire, am dat cu ochii de două bucăţi localnici în etate, cu şlapi şi biciclete, însoţiţi de un minor, tot cu şlapi şi bicicletă. 😀 Recunosc că mi s-a cam desprins maxilarul de mandibulă – adică mi-a căzut faţa instant, dar, pentru că tot bătusem vreo 60 de kilometri până în zonă, am încercat să găsim o soluţie să ne iasă filmarea.

Repede, i-am băgat în şedinţă pe colegi şi pe viitoarele vedete ale promoului şi am stabilit ca temă a brain-storming-ului de rigoare unde mergem să pedalăm – ei – şi să filmăm – noi. Locaţia mi-a dat speranţe, recunosc: la capătul satului, lângă cimitir, unde drumul avea o curbă lină urmată de o porţiune dreaptă, numai bună de platou. 🙂

Echipa de filmare a luat-o în faţă, să-şi amplaseze camerele şi să stabilească ultimele detalii. Starurile au rămas mai în urmă, cu promisiunea că îi mai cheamă pe X a Toderii ori pe Y a Butii. Nu i-am crezut iniţial… şi rău am făcut. Oamenii aveau cuvânt şi, pe lângă asta, făcuseră şi tabla înmulţirii la şcoală. Mi-au demonstrat-o când şi-au făcut apariţia vreo 15-20 de ciclişti, cu tricouri, clopuri şi pantalonii suflecaţi, ca să iasă în evidenţă şlapii. Oamenii auziseră că în sat a venit televiziunea – nici nu conta care – şi un prilej de a apărea „la teveu” nu avea cum să fie ratat.

Cu asemenea şi cu atâţia actori, restul a fost floare la rever, că la ureche ţineam ochelarii de soare. 🙂 I-am filmat din toate poziţiile, cu Cristi Popa, colegul meu cameraman, ajuns acum la Digisport, care stătea în portbagajul deschis al unui Golf îşi îşi menţinea cu greu echilibrul afectat de un chef de cu o seară înainte – a scos însă imagini mai ceva decât cu steadycam-ul. A contribuit şi Robi Rezmuves, care ieşea, ca Ceauşescu, pe turela unui Aro10 decapotabil, în timp ce subsemnatul şi amicul Laci Takacs conduceam cu o viteză situată undeva între stat pe loc şi ridicol de încet.

Finalul s-a lăsat scăldat în câteva beri, la „biblioteca” din sat, unde câţiva cititori de etichete aprofundau cultura, mai ales cea a hameiului, şi disputele politice. Etapele cu montatul şi vizionatul nu au mai avut acelaşi farmec, cu excepţia râsetelor de la primele difuzări. Una dintre voci îi aparţine altui coleg bun, Vlad Sturz, actualul comentator al Digi Sport. Iar youtube-ul a definitivat opera.

P.S. Dacă alor mei colegi le-am mulţumit întotdeauna şi voi continua să o fac pentru tot ce au făcut, oamenilor din Cociuba Mare nu am apucat să le transmit prea multe. Cu excepţia berilor şi a unor pahare de suc, pentru cei mici. Aşa că o fac acum: mulţumesc, oameni buni, pentru bunul simţ, pentru optimism, răbdare şi inocenţă!