Presa și învățăturile ei

I-am admirat mereu pe jurnaliștii care au rezistat ani la rând – zeci, de obicei – la un post de televiziune sau la un ziar. Am considerat că sînt exemple de urmat pentru cei tineri, prin calitățile lor: continuitate, stabilitate, profesionalism, dragoste față de meserie, principialitate, caracter, verticalitate.

Încă din primii mei ani de presă am înțeles că a munci la același organ de presă e o utopie. Nu că n-aș fi vrut. Țin minte că atunci când am primit oferta de la Antena 1, acum 13 ani, am stat mult și m-am gândit dacă să plec sau nu de la Jurnalul de dimineaţă. Când am realizat că am fost bătaia financiară de joc a unor indivizi de la ziar, am realizat că decizia de a mă muta în televiziune e cea mai bună.

– Am oferit întotdeauna respect, dar am și cerut. Când am simțit că unii încearcă să mă ia de prost, mi-am căutat altceva. Am surâs cu tristețe când am citit tâmpeniile unor colegi de breaslă, care nu au înțeles nimic și au pus totul pe seama dorinței mele de a evolua financiar. Nimeni nu neagă că banii nu sînt importanți, dar eu sînt un tip pentru care contează și alte condiții – corectitudinea, profesionalismul și colegialitatea. Iar când bat palma cu cineva, am pretenția ca amândoi să ne respectăm cuvântul dat.

– Am învăţat în presă să cer implicare, profesionalism și am dat implicare și, sper eu, profesionalism. Că așa știu eu, așa am fost educat: să dau tot ce știu. Meseria mi-a arătat că nu primeşti întotdeauna acelaşi lucru: vin alții – dăștepții – care, deși nu au nicio oră de mers pe teren, ca să înțeleagă cu ce se mănâncă jurnalismul, îți dau lecții și șuturi în partea dorsală. Recunosc, sînt un orgolios, care știe însă să dea atenție celor care cunosc meserie, profesioniștilor care știu să rămână OAMENI, o altă mare calitate a unui jurnalist.

– Am învăţat în presă că echipa e foarte importantă. Am fost mereu un om de echipă și a contat cu cine am lucrat. Am considerat că oamenii uniți mută munții din loc. Mi-am dat seama, însă, că nu am știut să-mi conduc colegii şi nici nu i-am cunoscut pe toţi aşa cum erau. I-am apărat mereu, le-am și cerut multe, pe care le-au făcut – unii, fără să comenteze, având încredere în mine, alții doar împinși de la spate, câr, mâr. Însă, când a fost nevoie, doar o parte din cei pe care i-am susținut au reacţionat. Alții – pe care îi știu, dar nu-i judec – au ales să mă ignore, să mă bârfească sau să mă înjure. Chiar și colegi în care eu am crezut mai mult decât în alții mă salută în trecere ori ignoră orice sfat – ei sînt mai profi, da, am înțeles. 🙂 Acum vin la mine doar când alții nu-i ajută.

Nasoală situaţie, dar nu-i capăt de lume. Mi-am pus zâmbetul optimist și îmi fac meseria mai departe, cât timp se mai poate.

Pentru că în ziua de azi presa s-a schimbat. Acum e corporatistă, supusă unor reguli dure, tranşante. Nu mai e deloc cea plină de viață și de implicare din anii ’90 – începutul anilor 2000. Atunci când îmi făceam intrarea în jurnalism. Pentru că azi se împlinesc exact 15 ani de la momentul în care am intrat într-o redacţie de ştiri.

P.S. În cazul în care cineva înţelege din tot ce am scris că îmi plâng de milă, îl anunţ că se înşeală amarnic. Ştiu să merg pe propriile picioare, să nu plâng ca o mironosiţă şi să observ că tot ce se întâmplă are un sens. Ştiu că e inutil să te plângi, esenţial e să cauţi soluţii. Până la urmă, le găseşti!

Fără categorie

5 Comments

  1. 15 ani în presă…pfuuu…frumoasă cifră. Ce pot să-ţi doresc e ca tot timpul pe care-l vei petrece de aici înainte în presă să fie aşa cum tu vrei. Doctorul Arafat spunea despre el că este “Un nebun care crede in ce face si care si-a facut din munca un stil de viata, care este intr-adevar o nebunie, pentru ca foarte putina lume face din munca un stil de viata”. Cam aşa te ştiu şi eu pe tine. Contează puţin spre deloc ce spun colegii despre tine sau dăștepții :). Atâta timp cât refuzi să renunţi la lucrurile care-şi merită efortul, va veni şi răsplata. Multă baftă să ai!

  2. Nu e chiar de fiecare data utopie – n-am stat eu la connect 8 ani (parca 8 au fost)? Se poate, daca ai cu cine. Drept e si ca in genul ala de presa lucrurile merg un pic altfel si parca e mai simplu sa ramai pe loc.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.