Facebook, linia subțire între ură și dependență

Multă vreme am urât Facebook-ul. O ură pasională. 🙂 Mi se părea că e o modalitate a tinerilor de a se integra în gașcă, izolându-se de fapt de ea. Comunicarea se face doar online, gesturile sînt înlocuite cu rapide tastări pe ecranul telefonului, emoțiile cu emoticoane, iar limba română cu o engleză pocită, cu care se fălesc mulţi băştinaşi. În plus, tradiţionalele fotografii „io şi turnu’/podu’/oraşu” au fost înlocuite cu „pisi meu”, „cafea matinală” ori „bere cu etichetă„.

Am văzut tineri care se invitau la un suc în club, unde se întâlneau și, în loc să se bucure că sînt împreună cu toții, dădeau mesaje pe Cartea Fețelor să-și anunțe friends-ii virtuali sau chiar pe cei de lângă ei că „X a fost la Club Y acum o oră cu Z Ionescu :)”

N-am înțeles asta niciodată, pentru că eu sînt adeptul comunicării față în față, ochi în ochi. Iar atitudinea asta a butonării şi a folosirii unei reţele de socializare pentru comunicarea oricăror bazaconii continuă să-mi dea de gândit, deși citesc acum că există o oarecare plictiseală a tinerilor față de Facebook. În schimb, i-am descoperit alte calități rețelei de socializare.

facebook

Spun că i-am descoperit pentru că Divinitatea mi-a servit-o pentru ironiile la adresa feisbuchiștilor și m-a făcut administrator peste nu mai puțin de trei!!! pagini pe Facebook. 🙂 🙂 🙂 Mă ocup mai ales de cea a Digi24 Oradea, pe care o updatez cu ştiri, informaţii, fotografii. Încerc să mă limitez doar la ştiri, chiar dacă – drept condiment – mai plasez câte o fotografie din viaţa redacţiei. 🙂 Ca un începător ce sînt, am cerut ajutor de la colegii IT-işti de la Bucureşti, care m-au ajutat imediat şi mi-au arătat tot felul de şmecherii – faini oameni! I-am disperat şi pe ai mei colegi din Oradea cu întrebările mele, am colaborat cu amicul Gugăl 😉 şi aşa am învăţat multe despre Cartea Feţelor, dar nu tot.

Mă ocup, mai puţin, de fosta pagină a TVS, pe care n-o abandonăm încă, din motive de mii de like-uri – mai precis 6116. Şi o updatez pe cea personală, cu care, de altfel, am şi început experienţa Facebook. De fapt, contul meu şi numai al meu a fost conceput şi aşa va rămâne – cu unele mici excepţii – drept unul de promovare al blogului. Pentru că alter-ego-ul meu virtual e mult mai important decât o reţea, fie ea cu milioane şi milioane de fani.

Spuneam că Facebook-ul are calităţile lui. Şi nu-s defel puţine, zic eu, după ce am descoperit promovarea pe care o face unui produs cum e televiziunea, saitul televiziunii sau blogul personal. Eu văd în fiecare zi cum se manifestă oamenii care citesc postările pe FB – deja scriu cu prescurtări 😀 – şi îmi dau seama ce instrument nemaipomenit de popularizare este reţeaua lui Zuckerberg. Dacă până şi pe umilul meu blog s-a dublat – uneori chiar triplat – traficul de când sînt pe Facebook… În plus, am redescoperit oameni pe care nu i-am văzut de ani şi ani.

Nu risc să devin dependent de socializarea online. Rămân un susţinător al comunicării directe, faţă în faţă. Doar că uneori nu o poţi face cu sute ori mii de oameni în timp util. A fost scurta perioadă în care am încercat să descopăr noutăţile – pentru mine – ale Facebook-ului şi atunci petreceam mai mult timp online. Acum postez informaţii care îmi par importante şi utile, verific trafic, optimizez, citesc chestii care mă interesează şi revin repede în viaţa reală. Fără să anunţ omenirea unde îmi beau cafeaua, fără să dau like englezismelor unui românaş cu pretenţii de Londra sau New York şi fără să încarc poze în care zâmbesc blasfemic spre o ceaşcă de cappuccino ori în care stau tolănit erotico-mistic pe o terasă.

P.S. Să nu se înţeleagă că am ceva cu cei care respiră Facebook, deşi tot ei nu o recunosc. E treaba lor, unii chiar îmi sînt amici ori colegi. E democraţie, avem voie să trăim cum vrem ori cum putem. Părerea mea e că putem să îmbinăm realul cu virtualul fără să cădem în capcana niciunuia.

Fără categorie

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.