Guest post: Adi Ciucuriţă – Despre politică unde nu e cazul

Plimbându-mă” pe Internet mi-a sărit în ochi un editorial al lui Traian Ungureanu. Un om pe care l-am citit şi l-am stimat foarte mult înainte să intre în politică. Un jurnalist care nu s-a ferit să-l facă cu ou şi cu oţet pe Gică Hagi, într-o vreme în care mai bine de jumătate din România îl dorea preşedinte.

Revenind… editorialul lui TRU pe care l-am găsit pe site-ul gsp-ului m-a impresionat, dar în acelaşi timp m-a întristat. Nu din cauza conţinutului, care e o adevărată lecţie de viaţă, mai degrabă fericită, decât tristă, ci comentariilor anonimilor la text. Sunt o naţie atât de încrâncenată! Totul se reduce la politică, la interese, la răutate. Cum am ajuns aici? Poate voi discuta despre asta într-o altă postare pe blogul care îmi găzduieşte gândurile (mulţumesc, Adi!).

Revenind pentru a doua oară. Traian Ungureanu vorbeşte în editorialul său despre un om simplu. Un fan al olandezilor de la Feyenoord. O echipă cu tradiţie în „ţara lalelor”, dar care nu traversează momentan o perioadă foarte fericită. Fanul, unul dintre zecile de mii ai echipei, a aflat la 54 de ani că are cancer în fază terminală. Iar în ultimele săptămâni pe care le mai avea de trăit, pe care sunt convins că le-a petrecut alături de familie, a vrut să-şi rezerve o oră echipei pe care a susţinut-o şi a iubit-o.

Omul era din copilărie fan Feyenoord. Şi a cerut să încheie aşa. Nu şi-a dorit cu ultima putere  o masă bogată de adio sau o ţigară de foi şi de soi, sau o noapte de amor. Şi-a dorit să fie dus pe stadionul De Kuip, să calce pe gazon, să vadă tribunele şi să fie aproape de echipă, la primul antrenament oficial al sezonului. Medicii i-au dat un pat mobil şi prietenii l-au împins pînă la marginea gazonului”, povesteşte TRU în editorialul său.

Ce a urmat e de domeniul poveştilor. O dovadă că în lumea asta mai există solidaritate, o dovadă că oamenii se mai gândesc şi la sufletul lor şi că mai ştiu să dăruiască.

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=yksyY5Ij_Q4 [/tube]

Fanul a murit la trei zile după ce s-a întâmplat pe stadion. Noi, românii, cred că am uitat să ne mai gândim la cei din jurul nostru. În schimb, ştim să comentăm la un editorial care nu are nici o legătură cu politica şi să fim răutăcioşi. Uite, eu deja am început să plâng, Băsescu plânge, suntem toţi nişte plângăcioşi, dragă Trolo. Şi scroafa soacră-mii plânge când te vede în ziar”, spune cu ironie, cică, un oarecare.

Oare doar atât putem?

Fără categorie

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.