Erai cel mai tare dacă, pe vremea lui Ceauşescu, trăgeai cu sete dintr-un Pepsi. Era clar că aveai pile prin ceva magazin alimentar mai răsărit sau o mamă care lucra în Cooperaţie. 😉

Dacă ascundeai în cămară ditamai lădocul cu 20 sau 24 de sticle pe care scria cu vopsea albă Pepsi-Cola se chema că ai o comoară, mai ceva ca alea pe care Cireşarii le căutau în vârf de munte.

După revoluţie priveam cu poftă şi beam cu o poftă şi mai mare din nou descoperitele, pentru noi, flacoane de Coca-Cola.

Pepsi şi Coca-Cola s-au războit între ele mereu, dar eu nu am făcut niciodată diferenţa între ele. Mi se părea acelaşi lucru – „nici vorbă”, îmi răspundeau şi o mai fac fanii lor declaraţi. Eu continui să am părerea mea. 🙂 Nu comentez efectele nocive, care sînt, spun ăia mai specialişti decât mine. Dar reclamele lor, mai ales alea când se înţeapă între ei, sînt de manual.

Nu le enumăr, că le ştie o lume. Am descoperit numai o „pioneză„, una mică, mică, aşa, ca de Halloween. E faină!

Capisci? 😉

P.S. Am mai găsit o reclamă de sezon, pe care nu mă abţin să o pun aici. Cu toate că sugerează oarecum că moartea are Mercedes. 😀 😀