Recunosc că, deși amândoi înalți și ambii licențiați în drept, cu note mari 😉 , eu și fratelo sîntem diferiți în ceea ce privește preocupările. În timp ce subsemnatul se pricepe mai bine la știri, computere, IT, cărți, filme, blog, fratelo știe ca, pe lângă actele juridice pe care le semnează la slujbă, să modeleze fierul, să cosească iarba, să construiască ori chiar să crească animale.

Deși îi cunosc calitățile – gratiile de la o fereastră din satul socrilor le-am primit de la el, lucrate în fier forjat, iar scara de la mansarda casei părintești tot fratelo a făcut-o (și sînt doar două exemple) – în weekend, când am fost la Beiuș, a ținut să-mi arate că se descurcă și ca fermier.

La grădina de la ieșirea din oraș și-a îngrădit omu’ o palmă de teren, unde a încropit o minifermă. Păzite de câinii hamiși 🙂 de la o fermă imensă de vizavi, animalele ținute într-o fostă – îi zic eu – remorcă se dezvoltă naturel, cu iarbă proaspăt cosită și mâncare adusă de fratelo de câteva ori pe zi.

E vorba despre doi porci…

…și un întreg familion de iepuri, proaspăt veniți pe lume.

Cum spuneam, locatarii fermei mănâncă numai iarbă bio, proaspăt cosită de stăpânul care tocmai și-a cumpărat o coasă. 🙂 După care, îmbrăcat în deja tradiționalii blugi și șlapi 😀 , a trecut la întorsul ierbii.

Bineînțeles, totul sub atenta supraveghere a nevestei. 😉

Că tot veni vorba de coasă, mie mi s-a părut întotdeauna că nu-i o mare filosofie să tai iarba cu un instrument de ăsta primitiv, folosit de orice țăran al Evului Mediu în răfuielile cu șmecherii timpului – boieri, nobili, vecinul care a atentat la pudoarea familiei. Numai că nu m-am băgat niciodată la o partidă de coasă, iar acum, când fratelo m-a provocat, era să tai nu doar iarba, ci și vreo câteva pietre și niște ridicături de pământ. 😀

Evident, am avut tot echipamentul tradițional: blugi și șlapi. 😉 Și pentru că era păcat să distrug frumusețe de coasă proaspăt cumpărată, am preferat să participăm la o sesiune de shooting – răsculați style – cu obiectul luptei revoluționare. Măcar așa nu riscam să rănesc pe cineva. Mă rog…

O sucursală a fermei, de această dată axată strict pe legume și fructe 🙂 , se află la domiciliul din oraș al lui fratelo, acolo unde mama se ocupă de o minigrădină. Pe care, la coptul fructelor și crescutul legumelor, o atacă toți membrii familiei, în funcție de dorințele culinare. Mama, cu legumele:

Restul trupei cu căpșunile care încearcă să se coacă, dacă nu sînt culese înainte.

Și cum tehnologia face parte integrantă din viața modernă, chiar dacă ești la țară, în mijlocul naturii, nu te poți dezlipi – cel puțin eu – de laptopul din dotare. Mai ales când mai trebuie să întreții un sait, chiar și în ziua liberă… 🙁