…DAR am făcut-o.

Nu m-a convins niciun politician să îi dau un vot, pentru că niciunul n-a ştiut să explice în limba română ce înseamnă Europa, Parlamentul European, Uniunea Europeană. Toţi m-au luat cu importanţa de a fi membru al Uniunii, dar nimeni nu mi-a explicat ce câştig eu, ca român, din asta şi ce trebuie să dau în schimb.

A fost doar o campanie fadă, cu declaraţii politicianiste, bombastice, ca de obicei, dar lipsite de fond. Niciun politician nu mi-a spus ce face un eurodeputat, care îi sînt atribuţiile, motiv pentru care majoritatea alegătorilor ştie despre parlamentarii de la Bruxelles că sînt plătiţi cu mii de euro. Pe lună. Şi atât. În rest, ”dă-mi mie un vot!”

Au încercat unii să mă ia cu fonduri europene, cu agricultură, proiecte, atragere de bani, dar s-au încurcat în propriile vorbe şi nu au reuşit decât să mă bage şi mai rău în ceaţă. Sînt convins că nici ei nu au prea mult habar despre ce înseamnă ideile pe care mi le-au expus. Noroc că există prietenul google, care a reuşit să mă lumineze cât de cât.

Argumente… neargumentate

În lipsă de argumente, au fost personaje care au sfârşit în lungi şi plictisitoare contre cu adversarii politici, cauzate de războaie personale, nicidecum de conflicte pe teme de politică europeană. Unii îşi vorbesc ca ultimii ciobani, alţii se scuipă în direct şi îşi strâng mâinile tovărăşeşte când ies din emisie, iar altora prăjina e insuficient de lungă să le ajungi nu la nas, ci la gura din care nu iese nici măcar un salut.

Mi s-a spus că e nevoie să fim o ţară europeană, dar cum să cred asta când omul care îmi aruncă vorbele astea în faţă are un caracter infect, este făţarnic, trage doar pentru el şi îmi zâmbeşte doar până pun ştampila pe partidul lui? Pe scurt, un politician cu apucături neeuropene îmi vorbeşte mie de Europa.

Sigur, negrul nu e complet negru şi are nuanţe de gri, pe alocuri. Sînt politicieni care mai au puseuri de normalitate, care evită să se certe ca la uşa cortului, care ştiu măcar doctrina partidului din care fac parte şi vorbesc competent despre domeniul pe care îl cunosc, fără să pozeze în experţi în orice. Dar SÎNT ATÂT DE RARI! 🙁

Toate astea mi-au trecut prin cap în zilele dinaintea mersului la vot.

Eram hotărât să NU mă duc la urne…

…în ciuda moraliştilor de peste tot care foloseau verbul „TREBUIE” când mă îndemnau să votez. Mă enervează când cineva vrea să mă convingă de un lucru cu astfel de cuvinte. Spune-mi de ce TREBUIE, fă-mă să înţeleg şi mă duc!

Şi, totuşi, am intrat în secţia de votare şi mi-am exercitat dreptul. Pentru că de asta e vorba: am dreptul de a vota, unul dintre drepturile pentru care alţii au murit acum 25 de ani. Dreptul de a alege pe cine vreau, de a fi liber să spun ce cred. Chiar dacă o fac rău ori aleg bine. Dintre mai multe rele, am ales răul cel mai mic – după părerea mea. Că aşa e la noi.

Visez şi eu la o societate perfectă, în care să-l votez pe cel mai bun dintre cei mai buni.

Ştiu că nu se poate. Dar vreau să decid eu însumi cine mă reprezintă. Ca apoi să pot să-l trag de mânecă să-i spun când greşeşte. Pentru că am şi acest drept, chiar dacă infatuaţii din politică cred că rolul meu, al alegătorului, se sfârşeşte la ieşirea din cabină, după ce le-am dat al meu vot.

Iar dacă mă reprezintă prost şi mă face de cacao, îmi asum vina de a-l fi ales. Îmi pot trage singur palme, dar măcar nu rămân frustrat că au ales alţii pentru mine.

P.S. Nu am nimic cu cei care nu au mers la vot. Din categoria lor am făcut parte până duminică, la ora 15:30. Îi înţeleg perfect. Fiecare ia decizia pe care o crede corectă.