De obicei, pentru că biroul meu e aproape de un geam care dă spre Pasajul Vulturul Negru, aud foarte bine muzica de la cluburi, urletele chefliilor şi strigătele animalice ale oamenilor străzii. Ocazional, când sînt producător de dimineaţă, recunosc pocnetul sticlelor sparte de pasaj ori icnetele de durere ale competitorilor prinşi în meciuri de box ad-hoc. 🙂

Am devenit imun la astfel de zgomote. Dar azi am auzit ceva ce m-a extras din atmosfera monotonă din ”Vulturul Negru”. Un tip care cânta la acordeon, acompaniat de un violonist. Erau îmbrăcaţi normal şi, culmea, nu cereau „un leu, şăfu’, să-mi iau şi io o pâine„. 🙂 În plus, erau însoţiţi de un cameraman, un sunetist şi o trupă întreagă de producţie. Asta m-a convins că asist la înregistrarea unei scene dintr-un film.

O producţie independentă, mi-a ajuns la urechi un zvon. Ceva echipă englezo-maghiară, după schimburile de replici dintre cei din spatele camerei. Nu ştiu dacă o fi aşa, voi urmări ştirile 😉 şi o să aflu. Până atunci, păstrez imaginile.