Iar ne mor salvatorii. Cine e de vină?

E o întrebare logică. Şi nu singura.  Vlad Mixich a scris mai bine decât oricine pe această temă pe hotnews.ro. Nu caut vinovaţi ca să fie puşi la zid şi lapidaţi, ci mă interesează ce s-a întâmplat, ca să nu se mai repete. Fără patimă şi cu perseverenţă, trebuie căutate răspunsuri. Totuşi, au căzut 5 elicoptere SMURD în ultimii 12 ani şi au murit 12 oameni.

elicopter SMURD

Ştiţi fazele acelea din filme când o victimă sună la urgenţe – la 911 al americanilor – şi în termen de câteva minute MAXIMUM vine spre ea o armată de elicoptere, maşini, bărci – dacă e cazul, autospeciale, pompieri, poliţişti, medici, paramedici? Dacă  ştiţi imaginile astea, lăsaţi-le acolo. Se întâmplă în filme sau doar la ei, acolo, în America.

La noi până şi salvatorii mor pentru că se ajunge prea târziu la ei. Într-o lume supertehnologizată, în România încă se dă la lopată ori se bâjbâie pe cărări de munte, la întâmplare. Plus că autorităţile se bâlbâie şi, în loc să colaboreze, se încurcă reciproc. După care aruncă vina una pe alta.

Pot să spun că îi ştiu pe oamenii de la SMURD. Ani la rând i-am văzut la intervenţii, pe teren, în orice fel de condiţii. Cu unii am legat relaţii de amiciţie şi discutăm frecvent chiar şi chestiuni personale, pe lângă cele de serviciu. Asta deşi sînt un tip destul de rezervat, care păstrează distanţa faţă de oamenii pe care îi respect, dintr-un soi de timiditate de care încă mă chinui să scap. E unul dintre motivele pentru care, de exemplu, după mai bine de 15 ani de când ne ştim mă „domnesc” şi acum cu doctorul Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor.

La o primă privire salvatorii sînt ca noi toţi. Au familii pe care trebuie să le îngrijească, probleme cu banii (nu-s plătiţi nici a zecea parte cât ar merita), neînţelegeri cu şefii. Râd la aceleaşi bancuri ca oricine, înjură la meciuri ori pe politicieni şi… nu prea au încredere în presă. 🙂 Devin speciali prin ceea ce fac: salvează vieţi. Uneori cu preţul celei proprii.

Mă simt legat de lumea lor, de ceea ce fac. Mă bucur pentru reuşitele lor şi mă doare când li se întâmplă ceva rău. Nu e normal să nu avem grijă de ei. Trebuie să le fie asigurate toate condiţiile ca să-şi facă treaba.

Îţi trebuie timp şi mult tact să pătrunzi în universul salvatorilor. Iar dacă le-ai câştigat încrederea, ai câştigat amici sau prieteni pentru o viaţă.

P.S. M-am săturat să văd la fiecare eveniment de acest fel tot felul de oficiali care se preumblă pe la locul unui eveniment. E obsesia tătucului, a faptului că „provincialii” nu s-ar descurca dacă nu vine vreun lider suprem din Capitală ca să le dea indicaţii preţioase. Dacă ar exista planuri de intervenţie bine puse la punct, dacă aparatele ar funcţiona cum trebuie, dacă regulile ar fi clare, n-ar mai fi nevoie de miniştri şi secretari încruntaţi, însoţiţi de cohorte de oameni care să le dea raportul.

Fără categorie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.