Pentru că am fost cuminte, nu am făcut prostii şi am petrecut seara de Ajun pe drum – ca de obicei 😉 – între sat şi Beiuş, Moşul mi-a făcut un cadou pe care nu-l aşteptam: tatuajul de Crăciun.

Pentru cei care nu înţeleg, e vorba de o caracatiţă. Am ales-o dintr-o ofertă care conţinea feţe de piraţi, inimi înţepate cu cuţitul, oase, cranii, cufere etc. Habar n-am ce mi-a venit cu animalul ăsta. Nu mă dau în vânt după mare. Iubesc muntele şi cred că aş fi ales mai repede un urs. Dar toată lumea a fost de acord: „E mişto!”

Iar rolul Moşului l-a jucat nepotul meu Vlad, cel mai tare „artist tatuator„. 😀 Deşi citisem că te doare când îţi faci un desen pe pielea proprie şi personală, acum n-am simţit nimic nasol. Probabil şi pentru că s-a aplicat – unde altfel decât pe „brandul” de Terminator al subsemnatului 🙂 – cu ajutorul unei bucăţi de pânze umede. În plus, a durat cât a numărat Vlad până la 30.

Şi pentru că nu puteam ca eu să am tatuaj de Crăciun şi Neia mea nu, a primit şi ea unul: două inimi. Sentimental, Vlad, nu? 😀

P.S. Evident că am grijă de tatuajul meu, care rezistă şi la două zile după lipire. 😉