– Scumpi, hai şi ia şi tu o plăcintă şi o prăjitură!

Te-ai fi aşteptat să apară o doamnă, o rudenie sau o prietenă de familie, pe care îți permiți să o apelezi cu un astfel de diminutiv. În schimb, de farfuria întinsă de mama s-a apropiat un tip cu bărbos, îmbrăcat sărăcăcios. A luat pomana împărțită la slujba de la mormântul tatei, a mulțumit și s-a așezat deoparte, alături de încă vreo două persoane care se tot învârteau pe lângă mulțimea strânsă în cimitir.

– Scumpi, ia și o pălincă. Hai, că e gratis!

– Mulțam! Dumnezo să-l ierte…

Oamenii râdeau de el

De fapt, parcă râdeau cu el, pentru că n-am simțit niciodată răutate când se refereau la Scumpi. Era o prezență simpatică, de altfel…

sursă foto: facebook Kovacs Zoltan

Șase ani, în fiecare mai, l-am întâlnit în Beiuș, la slujba de pomenire de la cimitirul din deal. Anul ăsta nu ne mai vedem. Scumpi a plecat mai devreme, pentru că diabetul a fost mai tare ca el.

E adevărat, nu a fost un VIP, să i se facă funeralii naționale ori să i se acorde pagini întregi în presa națională. Dar merită câțiva biți, pe un blog oarecare. A fost un om simplu, care, vorba multora, nu a supărat pe nimeni.

Drum bun, Scumpi…