Scumpi

– Scumpi, hai şi ia şi tu o plăcintă şi o prăjitură!

Te-ai fi aşteptat să apară o doamnă, o rudenie sau o prietenă de familie, pe care îți permiți să o apelezi cu un astfel de diminutiv. În schimb, de farfuria întinsă de mama s-a apropiat un tip cu bărbos, îmbrăcat sărăcăcios. A luat pomana împărțită la slujba de la mormântul tatei, a mulțumit și s-a așezat deoparte, alături de încă vreo două persoane care se tot învârteau pe lângă mulțimea strânsă în cimitir.

– Scumpi, ia și o pălincă. Hai, că e gratis!

– Mulțam! Dumnezo să-l ierte…

Oamenii râdeau de el. De fapt, parcă râdeau cu el, pentru că n-am simțit niciodată răutate când se refereau la Scumpi. Era o prezență simpatică, de altfel…

scumpi sursă foto: facebook Kovacs Zoltan

Șase ani, în fiecare mai, l-am întâlnit în Beiuș, la slujba de pomenire de la cimitirul din deal. Anul ăsta nu ne mai vedem. Scumpi a plecat mai devreme, pentru că diabetul a fost mai tare ca el.

E adevărat, nu a fost un VIP, să i se facă funeralii naționale ori să i se acorde pagini întregi în presa națională. Dar merită câțiva biți, pe un blog oarecare. A fost un om simplu, care, vorba multora, nu a supărat pe nimeni.

Drum bun, Scumpi…

Fără categorie

2 Comments

    1. Să nu îți dai numele, dar să îți dai cu părerea, asta înseamnă vocație de laș. Iar boschetarul de care pomenești era, mai întâi de toate, om. Pricepi cum vine asta sau mai bine o lălăi cu ”vocație de jurnalist”?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.