Nu dintr-o dată, ci pe bucăţi. 🙂 Că doar nu m-am născut pe platourile înalte ale Etiopiei, să mă cheme Abebe Bikila, şi nici nu m-a botezat mama cu nume de pădure.

Să mă explic. Într-o singură lună, ianuarie, am alergat de 13 ori – o dată chiar de două ori într-o zi. În total au fost 43,15 kilometri şi 6 ore şi 37 de minute de alergare. Nu e mult, ba chiar unii ar zice că e penibil pentru unul care, cică aleargă.

Sînt un alergător începător

Unul care şi-a pus în gând să alerge şi a făcut-o pentru prima dată în luna pe care tocmai am încheiat-o. Şi m-am simţit excelent. Cei care fac la fel ca mine mă înţeleg. Ceilalţi vor râde ironic, mai ales când le spun că nu e uşor să te trezeşti la 6 dimineaţa sau să alergi la minus 10 grade ori să ocoleşti biciclişti sau plimbători de câini. „Aşa-ţi trebuie”, nu?

Dar dacă le zic că luna asta „maratonistică” a însemnat şi arderea, în total, a peste 5300 de calorii şi eliminarea unui kilogram, fără să renunţ la mâncărurile favorite? 😀 Începe să sune altfel, aşa-i?

Ştiu că viaţa e la fel ca o cutie cu ciocolată 😉 – vorba mamei prietenului Forrest – şi tocmai de aceea nu vreau să o las să îmi tot adauge kilograme la fizicul personal. O să continui să alerg, pentru că am văzut că-mi face bine. Asta chiar dacă m-am pricopsit cu un început de sinuzită din cauza curentului rece de pe malul Crişului Repede şi a lipsei unei căciuli care să-i facă faţă. Dar nu-i nimic, în februarie voi trece în garderoba obligatorie de runner şi o căciulă şi un fular.

Mi-am propus ca în momentul în care ating 60 de kilometri alergaţi într-un interval de 30 de zile o să-mi fac cadou – tot pentru garderoba obligatorie – o pereche de încălţări pentru alergare. Aşa, ca să mă capacitez. 🙂 Deşi nu simt că actuala pereche m-ar incomoda. Şi pentru că nu am pe unde să alerg desculţ, aşa cum făcea Abebe Bikila, cel de care vă spuneam la începutul postării.