Intriga: carnagiul din centrul Parisului / Acţiunea: urmărirea filmată în direct / Momente tensionate: luarea de ostatici, negocierile / Punctul culminant: intrarea în forţă a poliţiştilor, focuri de armă, totul live/ Deznodământul: terorişti ucişi, victime printre ostatici / Semnul de întrebare de la sfârşit: se va mai întâmpla aşa ceva?

Scenariştii de la Hollywood au după ce să se inspire. Pot face filme de Oscar după ce s-a întâmplat în Franţa şi nici măcar nu au ce să mai adauge. Nu e nevoie de artificii, nu e nevoie de formulări plastice. Ce a fost săptămâna asta în capitala iubirii bate orice film. Atât că sângele şi vieţile luate nu au fost efecte ori trucaje…

Am stat cu ochii pe televiziunile franceze de ştiri. Pe internet – la BFMTV şi Itele – ori la televizor – TV5 Monde. Erau cei mai aproape de evenimente şi aflam mai repede tot ce se întâmpla acolo. La noi doar Digi24 m-a atras (echilibrul şi relatarea integrală a evenimentelor), restul posturilor erau prea galbene, prea agitate, prea implicate, prea senzaţionaliste, prea le ştiau toţi pe toate. (Colegul Adi Ciucuriţă era setat pe americani şi englezi – mi-a plăcut BBC-ul.)

În materie de ştiri, francezii mi s-au părut puţin diferiţi de noi.

Deşi sînt din acelaşi neam latin, nu se emoţionează atât de uşor în faţa camerei – şi aici mă refer mai ales la reporterii care transmit de pe teren. Chiar dacă aproape de ei erau ţinuţi ostatici, iar tensiunea era extremă, oamenii ăştia şi-au păstrat cumpătul şi au relatat ce se întâmplă. Au fost calmi şi când în spatele lor nişte tâmpiţi se hlizeau ori făceau semne prin care sugerau împuşcarea. Şi discuţiile din platouri au fost echilibrate: au fost aduşi specialişti, nu experţi în „vorbăreală„.

Am avut la un moment dat şi senzaţia ciudată de deja-vu. Când un cameraman filma adunarea trupelor de intervenţie lângă magazinul din Paris, mi se păreau imagini desprinse din Beirutul anilor ’80-’90. Doar că de această dată se întâmpla în 2015 într-una dintre cele mai mari capitale ale lumii civilizate.

Revin la ideea de scenariu de film.

Nu vi s-a părut că au fost cadre decupate parcă din filmele americane? „Viaţa bate filmul” nu-i o metaforă. Doar că în peliculele din cetatea filmului de cele mai multe ori apare un erou şi rezolvă situaţia. Schwartzy, Bruce Willis ori Sly sînt băieţii buni care îi lichidează de bad boys. Acum, „expendables” au rămas în culise. Oamenii chiar au murit, s-a tras cu gloanţe reale, iar teama din Paris nu a fost mimată şi nici nu s-a terminat brusc la un „cut!” regizoral.

Şi a mai fost ceva ce ducea la asemănări cu filmul: telefoanele date de suspecţi la televiziuni. La un moment dat mă întrebam când vor cere atacatorii o echipă de televiziune ori când vor suna la un post tv. Că aşa văzusem la cinema. Răspunsul a venit de la BFMTV, ai cărei reporteri discutaseră cu doi dintre suspecţi.

Fiecare are propria părere despre ce s-a întâmplat în Franţa. Imaginile vor fi analizate frame cu frame, vor fi acuzaţii, se vor deschide anchete şi vor fi lansate teorii ale conspiraţiei. Dincolo de toate, în urma nebuniei din ultimele zile rămân 20 de morţi. Iar asta doare şi cere răspunsuri.