E a doua oară săptămâna asta când mi se întâmplă să trec pe lângă un „eveniment infracţional” 🙂 în desfăşurare în centrul Oradei. Vorba vine – am trecut – când eu de fapt am scos telefonul şi am fotografiat ori am filmat. După ce luni am prins o răfuială domestică de genul ţi-a-dat-o-palmă-peste-faţă-bine-că-nu-te-o-omorât, astăzi am dat nas în nas cu un hoţ. Cu „brăţările” puse de poliţişti şi cu un telefon în mână.

Am apucat să-l filmez doar câteva secunde, dar am vrut neapărat să-i văd şi eu şi alţii moaca, să ştm cine se dedulceşte la telefoane ziua în amiaza mare, în buricul târgului.

Faza mi-a povestit-o un fost coleg: omul furase un telefon (de pe stradă ori dintr-un imobil din zonă, n-am reţinut exact). A fugit, oamenii de pe stradă după el, poliţiştii locali care treceau prin zonă au observat scena, s-au întors, l-au prins şi – zbang! – cătuşele pe mâinile idiotului. Mâini din care n-a lăsat să-i cadă mobilul. Ţinea strâns de pradă, nu cumva s-o piardă.

Sper că am înţeles bine relatarea, să nu o dau în gard ca la Radio Erevan. 🙂

Mai târziu, o colegă îmi zice că îi pare rău de oameni de genul ăsta. Mie nu! N-avea moacă de subnutrit, de copil african, deci n-a furat de foame. Acum plăteşte. Dacă e şi „specialist„, poate că îl prinde Paştele după gratii.

„Dacă era copilul tău cel de la care a furat, ce ziceai?” A înţeles.

P.S. Pe când eram reporter am mai prins astfel de întâmplări „pe viu”. Rare, dar au fost. Inclusiv accidente de care nici nu vreau să-mi amintesc.