Sezonul căprioarelor

Nu, nu mă refer la cele de la tv, asistente prin diverse emisiuni unde se dezbat probleme grele ale omenirii, de tipul Guţă, Lis sau Beyonce de România. 🙁 Mă refer la frumoasele animale care l-au dat lumii copilăriei pe Bambi. 😉

Pe cât sînt de frumoase, pe atât sînt de periculoase. O garantează şoferii care parcurg drumul dintre Oradea şi Tinca. Imposibil ca unul să fi ratat priveliştea unei căprioare sau grup de căprioare care se apropia/u periculos de drum. Unii au avut neşansa unei întâlniri violente, după ce un astfel de exemplar i-a tăiat calea. Se întâmplă mai ales în zona pădurii dintre Leş şi Miersig, unde căprioarele trec într-o veselie dintr-o parte a pădurii în alta, traversând panglica de asfalt care trece chiar prin inima habitatului lor natural.

Chestia asta se întâmplă pe tot parcursul anului, dar parcă acum, primăvara, e cel mai aglomerat. Am dat peste o turmă de căprioare ziua – fapt mai rar, pentru că de obicei le vedeau ochii noaptea, la lumina farurilor.

caprioare pe camp

Cu scuzele de rigoare că filmam în timp ce eram la volan – în apărarea mea susţin că am redus viteza şi eram atent la drumul gol – nu m-am abţinut să nu le înregistrez şi video. 🙂

De altfel, şoferii care ştiu zona îi observă repede pe cei care nu cunosc locurile. Ăia gonesc profită de drumul bun şi gonesc, mai ales în zona pădurii. Habar n-au la pericol se expun, pentru că o ciocnire cu o căprioară poate avea efecte dezastruoase.

Nu doar în pădure sau lângă e pericol. Şi dincolo de ea, până spre Tinca, pot apărea în drum exemplare ale lumii animale. Am văzut mistreţi, iepuri, fazani. O mini-grădină zoologică. 🙂 Frumoasă, dar periculoasă pentru vitezomani.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.