La gura sobei, la început de primăvară

Ştiu, ştiu: e primăvară. 🙂 M-am convins şi eu după ce termometrul din balcon se încăpăţânează de câteva zile să indice temperaturi din două cifre în timpul după-amiezii. Asta nu înseamnă că am abandonat hainele groase; seara se răceşte destul de tare, iar dimineaţa când plec spre redacţie sînt doar 3-4, maximum 5 grade.

Am făcut introducerea asta pentru că mie iarna nu mi-a dispărut complet din minte. Nu că mi-ar place frigul, nici vorbă. Hai că zăpada e pe placul copilului din mine, nu şi a maturului – cât o fi el 😉 – agitat când ninge din cauza drumurilor îngheţate şi a mâinilor înroşite de frig şi de curăţatul maşinii. În schimb, mi-e dor de căldura sobei, de trosnetul lemnelor în foc, de sentimentul incredibil de plăcut pe care îl ai când vii din frigul de afară şi te repezi să le lipeşti de soba de teracotă în care se joacă flăcările.

Părinţii mei au avut mult timp sobe de teracotă, deci fiorul descris mai sus îl cunosc din copilărie. Îl simt şi acum, când mergem în sat, pe timp de iarnă. De fiecare dată buni, mama jumătăţii mele, porneşte din timp focul în soba din bucătărie, care duduie pe când ajungem noi, spre bucuria doamnei mele. Iar seara ne mai adunăm în camera lui buni, povestind la lumina flăcărilor lăsată să ajungă în cameră prin uşa de sticlă a sobei.

Recunosc însă că visez demult la un şemineu. Sînt, dacă vreţi, un fan al unei astfel de construcţii. Încă din copilărie mi-am dorit ca într-o bună zi casa pe care o voi avea să aibă musai un şemineu. Unul mare 🙂 , neapărat în camera de zi, neapărat cu un covor în care să te scufunzi, nu alta, pus în faţă şi, tot neapărat, cu o canapea acoperită cu pături multe şi miţoase de pe care să simţi căldura focului. Aveam o singură nelămurire pe atunci: cum nu face fum în cameră un şemineu, când o simplă deschidere a uşii sobei de teracotă risca să arunce un nor înecăcios în cameră? Am înţeles mai târziu, pe propria piele, că totul se reduce la un coş bine curăţat.

Dallas

Am crescut, evident 😉 , şi am început să am şi pretenţii. Nu multe, dar… pretenţii. Aşa că, pe lângă cele tradiţionale – cam cum le vedeţi în filmele americane, mi-ar plăcea şi şeminee moderne, acelea de stau interesant în mijlocul casei ori închise în sticlă undeva într-un colţ. Mi se par atrăgătoare şi cele pe gaz, ba, în unele cazuri, chiar şi cele electrice. Deşi, focul cu lemne e inegalabil.

Aşa că în casa pe care eu şi Neia mea o vom avea va exista sigur un astfel de obiect. De asta sînt sigur şi, chiar dacă jumătatea mea va fi cea care va decide cum va arăta locuinţa pe dinăuntru – recunosc superioritatea feminină în materie de decoraţiuni, garantat mă voi ocupa să fie în camera de zi un şemineu. Voi aştepta frigul doar ca să-mi ţin doamna în braţe lângă căldura focului şi să împodobesc bradul la lumina lui. 🙂

Iar primăvara târziu, vara şi toamna devreme, adică atunci când e cald afară, îl vom lăsa să se odihnească. Şi, indiferent de anotimp, cred că acolo va fi locul unde mă voi aşeza lejer ca să citesc o carte ori să scriu pe blog. A nu ştiu câta mie postare. 😀

P.S. Ca să mă întorc de unde am plecat, nu neg că şi pe vremea asta, la început de primăvară, ar prinde bine un şemineu. Cum ziceam la început, seara şi dimineaţa e încă frig şi eu nu am abandonat hainele groase.

(ADVERTORIAL)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.