Primăvara prin livadă

Mamă, ce-mi place când se instalează primăvara! Chiar dacă nu-mi convine că dimineaţa, când mă trezesc, soarele îmi bate în geam (eu prefer toamna târzie ori iarna din punctul ăsta de vedere, când şi pe la 8 e semi-întuneric), ador când soarele n-are rivali pe cer şi când nu e atât de cald încât să transpir chiar şi dacă stau în bermude.

Iar cel mai mult mă pasionează să-mi petrec zilele însorite de martie prin livadă. Ştiu, e mult de muncă, mai ales că trebuie curăţaţi pomii, tunsă via, săpată zmeura. Dar nu mă plâng! Consum energie la greu şi, chiar dacă după mă simt extrem de obosit, recunosc că-s şi tare mulţumit de ce fac de fiecare dată. Nu mi s-a închis fan-clubul ca să mă laud singur, dar chiar mă încearcă un sentiment fain, de mulţumire, pentru ce fac – aşa cum ştiu eu. 🙂

Sâmbătă, de exemplu, am luat hârleţul şi am plecat să îmbogăţesc zestrea livezii din sat. Am săpat în pământul încă umed şi am avut grijă să plantez într-un şir aproximativ şapte pomi: un păr, doi vişini, doi pruni şi doi meri. Îi luasem cu câteva ore înainte de la Praktiker, unde am găsit ce m-a interesat, la un preţ decent.

Aici musai să fac o paranteză. Sînt de acord cu cei care spun că e bine să iei pomi de la specialişti în domeniu, care se ocupă de ani şi ani de pomicultură, unde calitatea e verificată. E adevărat, dar la ei marfa e cam scumpă şi, sincer, nu-mi permit să plătesc 18-20 de lei minimum (din câte am înţeles) pe un pom. Nu fac nici greşeala să mă duc în piaţă şi să cumpăr pomi de la cei care se laudă că au produsul din propria livadă, dar nu ştiu să-mi explice cum să-l plantez, când înfloreşte sau când îşi produce rolul. Aşa că iau de la un magazin cât de cât cunoscut, la un preţ bun.

Am ajuns acum, după şase ani de lucru în grădina din sat să am aproape 25 de pomişori plantaţi de mine (ceilalţi, bătrânii 😉 – au deja istoria lor). Cresc încet, dar frumoşi. Cei mai mulţi mărginesc grădina şi marchează graniţa cu cea de lângă.

livadalivada1

Îmi place aerul din livadă, liniştea de acolo, dialogurile pe care le mai am cu câte un vecin – evident, pe teme pomicole ori agricole. Şi-l mai am pe Maxi, master of curte şi of ogradă 😀 , cel care mi-e companion în tot ce fac prin livadă.

maxi se uita la livada (1)

Iar la final de zi n-am uitat de via din curte, care avea şi ea nevoie de atenţie şi de… foarfecă.

scara la vie

E primăvară, ce să mai vorbim! 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.