Ştiu că opinia mea îi va enerva la culme pe opozanţii unirii Sînmartinului cu Oradea. Mi-o asum, pentru că aşa face orice om vertical. Cei cu bun simţ mă vor contrazice cu argumente şi le voi respecta ideile. Ceilalţi, care aruncă doar cu lături în persoanele care nu zic cum vor ei, să mă ocolească. Pe blogul meu nu accept atacuri la persoană şi nici măcar schimburi de replici aşa-zis „democratice”. Doar argumente sau opinii personale coerente şi de bun simţ. Chiar şi tranşante, dar cu respectarea unor minime reguli de civilizaţie.

sursă foto: referendumoradea.ro

Introducerea fiind făcută, trec la subiect.

Duminică voi vota pentru unificarea celor două localităţi. Din mai multe motive.

Unul dintre ele l-au descoperit strămoşii noştri, infinit mai înţelepţi decât generaţiile ultimilor zeci de ani: „în unire stă puterea”. Forţa unei comunităţi se traduce prin mărime şi prin relaţiile strânse dintre membrii săi. Cu cât sîntem mai mulţi, cu atât sîntem mai băgaţi în seamă, cu atât mai mult contăm.

Al doilea argument e cel istoric. Chiar Oradea a luat naştere prin unirea mai multor localităţi care existau pe actualul teritoriu al oraşului în secolele trecute. E în firea lucrurilor să ţinem cont de învăţămintele istoriei.

Recunosc că pe mine mă interesează mai ales argumentul economic. Eventuala unire de după referendumul din 10 mai ne poate permite atragerea mai multor fonduri europene de care oraşul – e drept, unul nu foarte bogat – are mare nevoie. Şi când spun oraşul mă refer şi la Sînmartin, care, deşi mulţi nu vor să recunoască, e legat de mult timp prin nenumărate fire de Oradea. Mulţi dintre locuitorii comunei lucrează în municipiu, au neamuri în oraş, fac cumpărăturile ori îşi dau copiii la şcolile din „Orade”. La rândul lor, sînt orădeni care şi-au făcut case pe câmpul dintre cele două aşezări, iar mulţi consideră ceva normal şi simplu să dea o fugă până în Felix, la o plimbare sau la ştrand.

Plus că, pentru mine, încă din timpul facultăţii Oradea şi Sînmartin erau „în aceeaşi oală”. 🙂 Cursurile le făceam în oraş, iar căminul în care am stat mai bine de doi ani – Casa Agronomului, actuala primărie – era în Sînmartin.

Mie-mi convine să fim mai mulţi şi asta să ne aducă mai mulţi bani pe care să-i investim în lucrări de utilităţi publice, ca să ne fie nouă bine. În drumuri, în servicii, în felul în care arată clădirile, în parcări, în tot ce avem nevoie să trăim civilizat la noi acasă. Să-mi facă plăcere să stau în oraşul meu, să am parte de curăţenie, fără poluare, cu servicii de calitate. Să atragem firme puternice în oraş, care să creeze locuri de muncă, iar noi toţi să ne permitem să trăim frumos. Să ne laude străinii, să ne pună pe lista locurilor musai de vizitat şi să vină să-şi lase banii aici.

E adevărat, drumul până în Sînmartin sau până în Felix va avea aceeaşi lungime ca până acum. Dar dacă îl faci la un preţ mai mic (cu autobuzul) sau pe o şosea ca-n palmă (aşa cum ni se promite că se va face de către autorităţile locale, că de CNADNR nu vreau să mai aud), parcă sună altfel.

Şi, să fim sinceri, Sînmartinul are nevoie de mai multe investiţii decât actuala Oradea. Măcar în oraş s-au adus bani, în comună eu n-am văzut multe schimbări. Iar dacă vin aceste fonduri (în folosul lor, repet) mi se pare normal ca beneficiarii să plătească impozite la fel ca toţi ceilalţi.

Nu-mi place să laud autorităţile. Evit să aplaud ceea ce fac edilii, pentru că eu consider că atunci când realizează ceva bun pentru localitatea lor îşi fac doar „meseria”. Pentru asta i-am ales. Dar nu mă pot abţine să nu apreciez eforturile lor de a explica de ce fac referendumul, de ce e nevoie de unire, ce avantaje aduce lucrul ăsta. Să-mi fie cu iertare, dar din partea opozanţilor nu am auzit decât critici. Nimic constructiv.

Pot să înţeleg că nu-ţi place un lucru. Dar spune-mi ce ai face în loc. Nu doar critica, dă-mi şi un proiect – altul decât cel propus de autorităţi, unul creaţie proprie, complet diferit dacă vrei – de dezvoltare a zonei şi sînt dispus să stau ochi şi urechi la tine. Dacă doar arunci cu venin şi îi faci pe cei care vor mai mult „profitori”, „neprofesionişti” ori „şmecheri”, m-ai pierdut.

Şi nu mă mai ia nimeni cu interese ascunse ale iniţiatorilor, fără să le precizeze. Sună doar a încercare de manipulare. Punct. Dacă are cineva probe, să le spună cu subiect şi predicat şi atunci o să fiu printre cei care votează NU la referendum. Dar nu mă insultaţi cu chestii de genul „tu nu ştii multe, dar nu-ţi spun ce”. Eu lucrez doar cu chestii argumentate.

Să nu credeţi că în campania pentru referendum au fost doar lucruri care mi-au plăcut. Nici vorbă. Jurnalistul din mine crede că, în timp ce orădenii au cam înţeles despre ce e vorba cu unirea, cei din Sînmartin au cam fost lăsaţi la o parte. Oamenilor de acolo nu li s-a explicat clar ce avantaje au, ce preţ trebuie să plătească pentru unire sau pentru refuzul de a se alipi Oradei. Pe limba lor, nu prin comunicate ori postări pe site-uri ori reţele de socializare. Aşa s-a ajuns ca ei să ştie despre unire doar că le va aduce impozite crescute.

Plus, concertul cu Voltaj, Antonia şi Velea este parcă decupat dintr-un plan de campanie electorală al vreunui partid. Pe mine nu mă convinge nimeni printr-un concert să aleg un lucru sau altul.

Ca o paranteză, mi-ar fi plăcut astfel de concerte – chiar mai ample, cu invitaţi mai răsăriţi – la Toamna orădeană. Din păcate, pentru festivalul tradiţional al oraşului se găsesc din ce în ce mai puţine fonduri – chestie care mă face să mă simt frustrat ca localnic. Închid paranteza.

Dacă vi se pare că am scris prea mult, mă revanşez cu concluzia: voi vota pentru unirea Sînmartinului cu Oradea. Dacă vreţi să mă contraziceţi, aveţi o zi şi ceva la dispoziţie. Dar, mai întâi, recitiţi, vă rog,  începutul postării.

P.S.1 Am amici care nu sînt de acord cu fuziunea. E alegerea lor. Îmi rămân la fel de simpatici. 🙂 Un referendum nu ne face să ne duşmănim. Eventual să vorbim mai mult ca altădată unii cu ceilalţi. 🙂

P.S.2 Opinia mea e strict personală şi nu implică în niciun fel postul de televiziune la care lucrez. Asta ca să fie clar.