Când oamenii tac şi dau, rămân săraci şi bolnavi, iar alţii se îmbogăţesc fără merit, pe banii celor pe care, de fapt, nu dau doi bani.

Dacă nu ați văzut știrile despre şpăgile de la comisia pentru acordarea pensiilor de boală din Bihor, vă invit să vă uitați cu atenție la fotografia de mai jos.

Am lăsat-o intenționat mai mare, ca să se vadă bine: banii ăștia au fost găsiți cu ocazia percheziţiilor de la Casa de Pensii, la comisia de expertiză medicală. Adică la doctorii și la asistentele pe la care trebuie să treacă toți cei care cer pensii de boală/invaliditate.

– Mă, ce de bani! A fost exclamația generală din redacție, la vederea bănetului.

Surprinderea a fost înlocuită de un oareşcare sentiment de revoltă când am auzit că unii din comisie aveau 15 case ori peste un milion de lei acasă – cash, presupun. Altul, în schimb, și-a băgat bănetul – tot vreun milion – în acțiuni, în timp ce-şi plimbă fizicul într-o “amărâtă” de limuzină. Şi atunci vine, logic, întrebarea: cum naiba au făcut atâția bani, că mereu aud cât de mici sînt salariile în domeniul medical?

Păi, să calculăm: între 100 şi 400 de lei şpaga pentru revizuirea anuală a dosarului şi între 200 şi 400 de euro pentru decizia de pensionare. Înmulțim asta cu 1.000 – una mie – de persoane care vin lunar la revizuirea dosarului și cu cele 130 de noi dosare apărute în fiecare lună. Rezultă un fond sănătos de „premii„, nu?

Complici au fost şi cei care au dat. Puteau să nu o facă, dar asta ar fi însemnat să intre în conflict cu Sistemul. Unii au încercat soluţia asta şi s-au ales cu dosarul respins. Alţii au dat pentru că ştiau că nu merită pensiile pe care le cereau, dar pe care le voiau.

Însă trebuie să recunoaştem: e un obicei de-al nostru, de-al românilor, să nu mergem la medic „cu mâna goală„. Procurorii şi poliţiştii au descoperit că aproape nu exista persoană care să nu le dea bani celor din comisia însărcinată cu acordarea pensiilor de boală – indiferent că li se cuvenea pensia respectivă sau nu. Au fost peste 700 în ultimele săptămâni, cine ştie câţi au fost de-a lungul anilor.

Bine organizaţi şi cu probe strânse ca la manual…

…anchetatorii au meritul nu doar că au spart reţeaua mafiei pensiilor de boală, ci mai ales că au probat, în sfârşit, ceea ce se ştia de ani buni.

Am auzit nenumărate istorisiri pentru care povestitorii băgau mâna în foc în privat, dar pe care nu le-ar fi confirmat oficial în ruptul capului. Mulţi vorbeau de ani şi ani de cutuma „cotizaţiei pentru dosar”, dar nimeni până acum nu a deranjat Sistemul. „Nu ştii când mai ai nevoie de ei” – o formulare ce exprimă umilinţa şi teama de a ţine coloana dreaptă!

Sînt convins că acţiunea poliţiştilor şi procurorilor (plus SRI ŞI DGA), venită chiar şi după atâţia ani, a trezit sentimentul acela că în sfârşit se face ceva. Poate că, în final, şpăgarii îşi vor primi pedeapsa meritată, după o judecată scurtă, pentru că probe sînt destule. Ei nu doar că nu s-au revoltat împotriva statului care, recunosc, nu îi plăteşte cum ar merita, ci au devenit mafioţi mai mari decât el. Imorali, lipsiţi de orice gram de umanitate, au folosit justificarea salariului mic pentru a-i beli de bani pe sărmanii care le cer ajutorul. Doar n-or fi superbogaţi ăia care se pensionează din cauza problemelor de sănătate.

Dar cel mai important ar fi ca oamenii să nu se mai teamă. Şi să scape de obsesia „datului„. Dacă ne deschidem gura şi refuzăm să plătim ca să beneficiem de un drept pentru care am plătit deja, ne vom putea însănătoşi moral. Şi cum sîntem cu toţii de acord că însănătoşirea începe din mintea fiecăruia, sînt sigur că aşa vom deveni un popor sănătos şi fizic.

Speranţe avem…

… iar ele sînt date chiar din sistemul medical.

– Am fost odată la un caz: o bătrână care avea ceva probleme cu inima. A avut noroc că a găsit-o repede cineva, ne-a anunţat şi am ajuns în timp util ca să o stabilizăm. Când să o punem pe targă, simt că îmi bagă mâna strânsă în buzunar. O prind şi o opresc chiar înainte să desfacă pumnul în care ţinea o bancnotă de 10 lei. „Ce faci, tanti? Ţine-ţi banii la dumneata, nu-mi veni mie cu d’astea.” Mai că nu a început să plângă şi a insistat să iau banii. Zicea că aşa trebuie, că aşa-i mai bine, că-i merit. Tu-ţi dai seama? Era la un pas de moarte şi ea-mi dădea şpagă că îmi făceam treaba.

Nu uit niciodată povestea spusă de un amic din serviciile de urgenţă. Îl ştiu ce om e şi îi dau crezare. Ştiu că la fel procedează mulţi dintre cei de la Ambulanţă, SMURD sau UPU – oameni enervant (pentru unii) de corecţi. O calitate pentru care statul îi recompensează cu salarii umilitoare, ba chiar şi cu un şut în fund peste graniţă dacă nu le convine că sînt ignoraţi şi folosiţi ca armă de imagine de politicieni.

Pe ei îi respect. Şi cât mai sînt astfel de oameni, mai avem şanse.