Mama

Mă iubeşte din primul moment, ăla în care am băgat primul strigăt de bun venit pe lume. O iubesc încă de atunci şi se fac mai bine de 39 de ani de când împărtăşim aceleaşi sentimente.

Mi-a îndrumat primii paşi, mi-a luminat copilăria, mi-a înţeles prostiile (puţine 😉 ) din adolescenţă şi m-a susţinut întotdeauna pe drumul maturităţii (pe care nu l-am terminat încă).

Am scris rar despre ea şi nu-mi amintesc să fi publicat pe blog mai mult de două fotografii în care să apară. Nu că nu ar merita, dar am preferat să ţinem între noi, cei care o iubim, chestiile de familie. Ştiţi, sunt… chestii de familie şi ne bucurăm de ele când ne întâlnim cu toţii în jurul unei mese, nicidecum în public. Unele lucruri, însă, merită spuse.

Mama e genul de persoană calmă, cuminte, la locul ei şi atât de dezinteresată de publicitate încât nu şi-a pus vreodată problema să apară pe blog, pe reţele de socializare sau oriunde altundeva pe internet. 🙂 Ştie că există facebook sau „iutubu’ ăla” de la nepoţelul ei, mare specialist în manevrat gadgeturi şi în postat clipuri cu jocuri pe internet. 😉 Nu-i plac nici telefoanele mobile, dar ţine mereu în buzunar vechiul celular cu taste, ca să fie sigură că-l aude când o sună fiul din Oradea ori cine ştie ce cunoştinţă.

Găteşte la fel de când o ştiu – ca o mamă adică, imposibil de imitat 🙂 – şi face nişte prăjituri de casă cu care în altă ţară, în alte condiţii, şi-ar putea asigura o pensie frumoasă şi o viaţă liniştită. Chiar şi de ziua ei de naştere a trebăluit prin bucătărie şi prin sufragerie şi şi-a făcut singură meniul de sărbătorită şi tortul aniversar. 🙂

mama la 64 de anitortul mamei la 64 de ani

Dar n-a fost să fie mereu cum merita. A avut parte de multe sacrificii făcute pentru familie, de durerea singurătăţii, de boală, dar şi de bucuria de a-şi vedea nepoţelul crescând şi copiii mari (peste 1,90 metri 😉 ) şi aşezaţi la casele lor.

Mama a ajuns la 64 de ani şi, deşi i-au apărut de mult fire cărunte, pentru mine a rămas la fel de tânără ca atunci când fugeam după ea de la grădiniţă şi o prindeam plângând în braţe, rugând-o să nu plece la serviciu şi să mai stea cu mine.  Asta pentru că, la fel ca orice om normal în lumea asta, îmi doresc ca mama mea să trăiască mult de tot, sănătoasă şi liniştită.

Ca să am timp să-i mulţumesc şi s-o răsplătesc pentru anii când a uitat de ea ca să ne fie nouă bine. 🙂

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.