– Le-am dat ce am avut de mâncare prin maşină: o conservă, nişte pungi cu ceva. Unul dintre ei tremura de frig, aşa că i-am dat o haină. Să fie a lui, să se învelească cu ea. Sînt vai de mama lor, mai ales copiii. Dar au cu toţii telefoane de astea, şmechere. N-ai tu…
Continue reading →Când am intrat în presă aveam o părere duală despre poliţişti. Pe de o parte era imaginea formată din romanele poliţiste citite în adolescenţă, unde era mereu un detectiv/miliţian/comisar deştept-brici, care descâlcea toate cazurile. De cealaltă parte era Garcea, personajul idiot cu uniformă, care echivala pentru români cu orice agent care îi oprea pe stradă….
Continue reading →Multă vreme a cita ca sursă un alt ziar/portal/post de radio ori TV nu făcea parte din stilul de lucru al jurnalistului român. Mai ales până prin anii 2000, cu excepţia atacurilor care se mai practicau între redacţiile din presa scrisă. Nici nu se punea problema. Era un fel de subiect-tabu, care se discuta, eventual…
Continue reading →Scuzaţi rongleza, dar mie-mi place cum sună în engleză „după ploaie” şi în română „în sat„. 🙂 Aşa că mi-am permis un scurt atac la limba română. Dar nu e ăsta e subiectul, ci fotografiile făcute după prima ploaie căzută în sat la sfârşitul celor vreo 10 zile de cod portocaliu de caniculă. Nu-s nemaipomenite…
Continue reading →Nu are mai mult de cinci ani, dar păşeşte voiniceşte în faţa mea, la ieşirea din magazin. Ţinea la subţioară două doze, parcă mult prea mari pentru metrul pe care îl măsura piciul. Mă uit atent: erau doze de energizant. „Din ăla roz, energigiazăr sau cum îi zâce”, după cum trâmbiţa, radioasă, tanti de la…
Continue reading →Mă întreb câteodată dacă nu cumva sînt un milionar filantrop, dar, printr-o inexplicabilă greşeală în conexiunile mele neuronale, nu mai ţin minte lucrul ăsta şi mă cred un banal slujbaş în lumea presei. Am motive să caut răspunsuri la misterul ăsta. Primo: conduc un Mercedes şi sînt luat la ochi de cerşetorii care abia aşteaptă…
Continue reading →Chiar mă întrebam când o să le vină rândul. Până acum, zidurile caselor şi mai apoi stâlpii de orice fel – de lemn, metal ori beton – erau clasicii agenţi publicitari stradali. Oricine poate lipi pe ele/ei câte un anunţ sau un afiş prin care promovează un eveniment, oferă un serviciu sau dă de veste…
Continue reading →Pe Vlad Plăcintă îl ştiu de pe Facebook. Ar fi cam greu să ne întâlnim faţă în faţă: între Oradea şi Botoşani e o distanţă cam lungă. 🙂 Dar niciodată nu se ştie pe unde ne duc paşii. Ştiu, însă, că Vlad are o inimă mare. Atât de mare încât încap în ea toate sufletele…
Continue reading →