Mă întreb câteodată dacă nu cumva sînt un milionar filantrop, dar, printr-o inexplicabilă greşeală în conexiunile mele neuronale, nu mai ţin minte lucrul ăsta şi mă cred un banal slujbaş în lumea presei. Am motive să caut răspunsuri la misterul ăsta.

Primo: conduc un Mercedes şi sînt luat la ochi de cerşetorii care abia aşteaptă să se facă roşu la semafoare ca să poată să-mi ceară „un leu, domnu’, să-mi iau şi io o pită„. Nu ştiu de ce, dar am un filing că puştiul murdar din cap până în picioare nu-şi ia pâinea invocată, ci banii pe care îi primeşte sînt aruncaţi pe multele grade ale vreunei poşirci dată pe gât de babacu’ beţiv ori de mă-sa, care l-a trimis la cerşit.

foto: www.ibtimes.co.uk

Secondo: când păşesc apăsat spre redacţie, cu geanta de laptop pe umăr şi cu privirea preocupată, 😉 sînt agăţat pe Corso ori prin centru de vreo madam în etate, cu fuste înflorate şi cu un număr nedefinit de linguri de lemn în mână, care îmi cere „un ban pentru copilu’ ista„. Oi fi având scris pe frunte numărul de zerouri din cont (aş vrea eu să am cont şi un 1 măcar în faţa multelor zerouri 🙂 ). Recunosc, câteodată îmi vine să le întreb dacă nu acceptă cecuri. Dar nu am chef de miştouri; nu de alta, dar sînt sătul de astfel de specimene.

Dau cu dragă inimă celor care simt eu că au nevoie. E o tanti pe Corso care vine şi oferă brăţări pe care nu ştiu dacă le-a făcut ea ori le-a primit de undeva. Neia mea şi fetele de la salon o privesc cu simpatie şi îi mai dau câte o bancnotă, fără să vrea ceva în schimb. Şi mai sînt câteva cazuri…

Dar celor în putere NU le dau nimic. Poate un sfat: „La muncă, frate, nu la întins mâna!” Sînt bărbaţi şi femei în putere care se plimbă toată ziua şi trăiesc din cerşit. Sînt atâtea lucruri de făcut şi pentru care se dă un salariu, încât ar putea trăi decent, cu familia lor cu tot. Dar câți dintre ei vor? Am pățit că i-am zis unuia că-l plătesc dacă dă cu mătura într-o parcare plină de mizerii. Mi-a trântit un „n-am timp io d’astea” și a plecat…

Iar în locul statului m-aș interesa de soarta ălora mici care cerșesc prin intersecții: i-aș duce la școală, le-aș da gratuit haine, mâncare, manuale și le-aș salva viitorul. Iar bătrânilor ce trăiesc din mila trecătorilor le-aș ușura ultimii ani din viață ducându-i la aziluri după felul celor din Occident, unde tanti asistenta nu-și bate joc de ei, ci îi îngrijește, și unde pot trăi în liniște.

Aș face astea și dacă aș fi milionar. Dar nu sînt. Încă. 😉