Nu are mai mult de cinci ani, dar păşeşte voiniceşte în faţa mea, la ieşirea din magazin. Ţinea la subţioară două doze, parcă mult prea mari pentru metrul pe care îl măsura piciul. Mă uit atent: erau doze de energizant. „Din ăla roz, energigiazăr sau cum îi zâce”, după cum trâmbiţa, radioasă, tanti de la casă, într-o discuţie cu un alt angajat.

– Mă, ce faci cu dozele alea? Îţi place energizantu’?

– Îhî.

– Da’ ce-ţi place la el?

– Îi dulce.

Şi ieftin, îmi dă prin minte, după ce zilele trecute mai văzusem câţiva tineri „mediteraneeni” cumpărându-şi doar doze roz cu câteva bancnote de un leu. Dar parcă ăia erau mai spre vârsta majoratului, pe când puştiul cu care discutam nu avea nici carnet de note.

foto: www.foxnews.com

– Mă, da’ nu-i bun. Te doare stomacul după ce-l bei. Nu mi-l dai mie şi-ţi dau în schimb un suc fără gaz?

– Îî.

Adică, o negare categorică. Mi-a venit să insist, dar piciul a grăbit pasul şi s-a dus spre parcul din apropiere. S-a aşezat lejer pe o bancă, a pus o doză lângă el şi pe cealaltă a deschis-o cu un gest de „connaisseur„. A luat o gură şi a privit în jur, apăsat, parcă, de toate problemele lumii moderne.

Totuşi, era un client mult prea tânăr al energizantelor. Ce energie în plus i-ar trebui unui puştan de vârsta lui, când la anii preşcolari eşti cel mai plin de viaţă? 🙁 Evident, el nu a făcut altceva decât să-i copieze pe cei mai mari. Pe lângă asta, angajaţii magazinului puteau să refuze să-l servească. Or fi având şi ei copii acasă şi sînt sigur că nu le dau să bea astfel de „bombe„.

Poate că legea nu interzice, dar eu zic că ar fi bine ca – la fel ca în cazul alcoolului (teoretic, că practic şi acolo e jale) – astfel de produse să nu le fie date celor sub 18 ani, indiferent că-i trimit tata, mama sau toţi vecinii de pe stradă.

P.S. Nu spun care a fost magazinul de unde puştiul şi-a luat „energia„. Ar putea fi oricare magazin din ţara asta, mai ales că am văzut astfel de întâmplări şi anii trecuţi, în mai multe oraşe.