foto: Sanyi Nyulas

În timp ce refugiaţii bat cu pietre la porţile Europei – chiar vor nemţii să-i primească cu bolovani cu tot? – politicienii se războiesc în declaraţii. Vorbesc de cei români şi maghiari, că ăia europeni sunt mai molcomi decât un ardelean într-o seară înstelată de vară. După ce au venit cu ecuaţii matematice – controversatele cote – diplomaţilor de prin Occident nu prea li se mai aude glasul şi i-au cam lăsat pe unguri, colegii lor din Schengen, să gestioneze singuri criza de la graniţa cu Serbia.

Ai noştri, voinici în declaraţii – ceea ce e simplu când nu la tine la frontieră e bătaie, au preferat să se ia de unguri şi să intre în contre care numai diplomatice nu au fost. Oare cum ar fi reacţionat autorităţile noastre dacă spre şi prin România se revărsa valul de imigranţi?

În schimb, mi s-a părut corectă şi elegantă declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis în problema refugiaţilor: „Cred că fiecare stat membru are dreptul să acţioneze în funcţie de situaţia specifică pe care o are, conform capacităţilor şi posibilităţilor pe care le are.” Nu că aş fi remarcat prea multe alte declaraţii prezidenţiale. 😉

Şi tot despre refugiaţi discută şi beiuşenii mei. Vecinii mei (toţi ne ştim pe acolo, măcar din vedere, că oraşu-i mic 🙂 ) sunt nelămuriţi: cum a ajuns internatul de la Medie2 (liceul pedagogic, pentru necunoscători) loc de cazare pentru eventuali refugiaţi? Săptămâna trecută Inspectoratul Şcolar punea pe lista posibilelor locaţii pentru imigranţi şi 100 de locuri în internatul din Beiuş. Trec peste faptul că nu-mi dau seama cui i-a puiat mintea o asemenea enormitate: să pui oameni necunoscuţi printre elevi. Trec şi peste faptul că petiţiile online – ca şi cea la care au apelat internauţii din Groapa Binşului – nu produc niciun rezultat (daţi-mi un exemplu contrar şi vă cred.)

Dar trebuie spus un fapt: n-o să vină niciun refugiat în Beiuş. Fără supărare, dar ce să facă într-un loc în care nici localnicii nu (prea) au alternative?