De la pix şi carneţel la 5000 de like-uri pe Facebook

Acum mai bine de 17 ani îmi începeam viaţa de jurnalist cu un carneţel pe care îl cumpărasem dintr-o papetărie din Oradea şi la care ataşasem un pix. Pe ăsta din urmă nu mai ştiu de unde în cumpărasem. 🙂 Scriam cam tot ce consideram important – evident, 90% erau chestii total neimportante, dar în apărarea mea invoc faptul că eram începător.

carnetel si pix foto: www.automarket.ro

Foloseam prescurtările învăţate în facultate, aşa că toate foile pe care le scriam erau adevărate ghicitori – uneori chiar şi pentru subsemnatul. Iar când ajungeam în redacţie – aiiii, începea distracţia. Tastam la o viteză medie de o literă la 3 secunde, aşa că terminam un articol de 2000 de caractere cam într-o oră şi jumătate. 😀

Adevărul e că în timp am acumulat experienţă şi am ajuns să scriu cu viteza unei dactilografe medii. 😉 A evoluat şi tehnologia şi, în loc de „râşniţele” de la sfârşitul anilor ’90 – care gândeau muuuuullllllltttt şi… muuuuuuuuullllltttt, dar erau ceva SF pentru mine, am ajuns să mă enervez dacă programul de editare video se deschide mai târziu de 10-15 secunde.

Acum, în locul carneţelului şi pixului de altădată, avem calculatoare şi laptopuri. Plimbările prin birouri în căutare de informaţii au devenit amintire, iar informaţiile vin mai nou pe e-mail, pe telefonul inteligent ori pe reţelele de socializare. Iar reporterul de altădată, care nu avea telefon mobil ori maşină, a cam uitat cum aleargă pixul pe hârtie şi ştie mai degrabă cum să optimizeze un site, cum să facă o ştire digerabilă pe internet şi cum să stârnească reacţii online pe un anumit subiect.

Asta pentru că m-am transformat într-un editor web care şi-a mutat munca pe internet. Adică acolo unde au ajuns majoritatea ziarelor după ce au (semi)abandonat hârtia, unde vor ajunge şi televiziunile şi radiourile (care nu au făcut-o încă).

Dacă tot e să vorbim de Facebook, hai să remarc un lucru: acum câteva zile pagina Digi24 Oradea, pe care o administrez de doi ani, a ajuns la 5.000 de like-uri. Sînt conştient că nu e mult, din contră. Dar e o „avere” realizată fără manevre dolosive, fără să îl plătesc pe prietenul Zuckerberg ca să ne promoveze şi fără să cad în capcana senzaţionalismului ieftin. În schimb, nu las prea mult ştirile în afara site-ului, pe care îl updatez non-stop – chiar şi în weekend (doar am laptopul mereu la mine şi internetul merge peste tot). Nu-mi ridic singur osanale; ştiu că poţi face cunoscut un produs numai prin seriozitate, rigurozitate şi implicare.

Mai am nu mult, ci enorm de învăţat. De aceea urmăresc tot ce se întâmplă în domeniul ăsta, „fur” meseria de la cei care o fac la alt nivel şi – deşi sînt convins că nu vor crede – încerc să trag învăţăminte şi de la cei care mă critică. Asta dacă o fac fără să mă privească de sus şi să-mi dea lecţii inutile.

P.S. 1Mai am pe acasă, în Beiuş, multe dintre vechile mele carneţele de pe vremea când o ştire se scria cu pixul, pe teren.

P.S. 2 Şi blogul merge înainte. Are deja 8 ani şi ceva. Tre’ să-i fac neapărat majoratul. 😉

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.