Echipa copiilor mai maturi decât „oamenii mari”

Ploaia mocănească mă enervează mai rău decât un arbitru care nu vede un penalty clar. Mă mişc de pe un picior pe altul şi schimb o vorbă cu colegii mei, cu Adi Ciucuriţă şi cu Niki Mihalcea. Ne e cam frig, dar, na, sîntem la meci, nu într-un restaurant călduţ, cu plasma în faţă.

O sirenă acţionată cu pompa ţipă ascuţit sparge murmurul din tribune şi marchează intrarea echipelor în teren. Cei în alb poartă un banner pe care au scris „Respect, Reşiţa!” Gestul bihorenilor e pentru adversarii de săptămâna trecută ai Olimpiei Satu Mare, care au protestat prin non-combat contra sclaviei: neplătiţi de câteva luni şi pasaţi între autorităţi şi investitor.

FC Bihor banner Respect Resita

Atunci ce ar putea să zică băieţii de la FC Bihor? Mai au două luni şi fac anul de când joacă pro bono. Aşa se numeşte când faci ceva pe gratis, nu? Doar că ei sînt jucători profesionişti, trăiesc din fotbal, nu-s doritori de astfel de acte de caritate. „Gratuitatea” asta le-a fost impusă, nu dorită: clubul e la fundul sacului, să ne înţelegem.

Jucătorii în alb se strâng unul lângă altul şi discută ceva. Aud un „Bihoru‘!”, după care grupul se rupe şi fiecare îşi ocupă locul în teren.

– Vezi, mă: asta e echipă, ăsta e grup!

Niki e un sufletist incurabil: apreciază solidaritatea mai întâi şi apoi pasele, driblingurile. Mă uit la meci în timp ce butonez telefonul: s-a nimerit să fiu de serviciu la coordonare. Nu-i bai, că termin repede şi apuc să iau o mână de seminţe – era obligatoriu, nu? 🙂 Schimb impresii cu ai mei colegi şi cu doi amici, plătitori de abonament.

– L-ai văzut pe vreunul din Primărie sau din CJ pe aici? Nu. Nici măcar să dea un exemplu: „mă vedeţi? Haideţi şi voi lângă echipă.” Eu îs doar un suporter, dar mi-am luat abonament cu 100 de lei şi fular cu 35. Fac ceva, nu doar dau din gură.

Omul gândeşte corect, dar e printre puţinii care o fac. Altădată în tribunele lui „Iuliu Bodola” veneau şi 10 mii de oameni. Acum nu ştiu dacă au fost 100, iar din ei jumătate poate că aveau abonament sau bilet. Iubirea faţă de FC Bihor e doar o declaraţie pentru mulţi. Ştiu, doar suporterii singuri nu pot salva un club – deşi cred că aş găsi exemple. Şi ar fi un semnal nemaipoment dat celor potenţi financiar că ar veni alături de o echipă iubită.

Meciul nu e rău deloc, iar „copiii Bihorului” – cum le zice Niki – au câteva ocazii. Degeaba, se vede tinereţea şi lipsa de experienţă şi încasează gol după gol.

– Mănâncă pe unde pot. Le mai dau unii câte o masă, alţii sînt ajutaţi de părinţi. Le e greu. Nici nu ştiu ce-i face să vină 10 luni la rând să joace. Andor, căpitanul, a intrat pe teren azi cu două degete rupte.

Galeria sătmărenilor cântă „Hai Bihoru’!” şi scoate o bucată de pânză pe care a scris „Salvaţi Bihorul!” Îmi place solidaritatea lor, dar orgoliul meu de binşean se revoltă: „Am ajuns să le fie altora milă de noi? Chiar nu se poate face nimic ca echipa să iasă din rahatul ăsta financiar? Pe nimeni nu impresionează că băieţii de la FC Bihor au caracter şi vin să joace neplătiţi?”

galerie Olimpia Salvati FC Bihor

Se termină 0-5 şi oamenii pleacă dezamăgiţi. Îi aplaudă, totuşi, pe băieţii în alb. Chiar şi pe adolescentul de 17 ani din poarta Bihorului. A luat cinci goluri, dar s-a luptat cum a putut. Şi colegii lui la fel. Cu burta goală şi fără bani e greu să joci fotbal, nu? În schimb, sătmărenii s-au ales cu huiduieli. Am aflat la conferinţa de după meci că unul dintre ei l-a înjurat pe principalul orădenilor, iar cei de pe banca tehnică râdeau de ai noştri şi le strigau „Săracie!” Săraci financiar – cu siguranţă că or fi bihorenii, dar nu cu duhul, ca nesimţiţii care i-au jignit.

– Nu-i bai, roata se întoarce, le-a transmis un oficial bihorean.

Nu ştiu care sînt interesele – dacă or fi – să ţii echipa fără finanţare ori să o abandonezi, dar să te baţi în piept cu anunţul organizării unui turneu în memoria lui Iuliu Bodola. Nu ştiu ce formaţie a mai parcurs un tur de campionat cu bani adunaţi de pe o etapă pe alta, dar FC Bihor sigur le poate da lecţii în sensul ăsta. Întreb şi eu: nu mai bine autorităţile ar da echipa unui investitor, unul credibil, şi să-i ofere tot ce are nevoie să o scoată din situaţia nasoală în care se află?

Ar fi păcat să rămânem fără echipa de fotbal despre care tata îmi povestea că se bătea cu Steaua şi Dinamo – nu astea de acum, ci acelea care făceau istorie înainte de ’89. Ori cea care aduna în tribună 15 mii de oameni care explodau la promovarea de acum mai bine de 10 ani – mai ţineţi minte Gabi Hizo, Petruţ Drăgan, Crina Abrudan? 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.